Bilaţul victimelor atentatului din Afganistan a ajuns la 64 de morţi şi peste 300 de răniţi

FOTO: morningcable.com

Bilaţul victimelor atentatului care a avut loc marţi dimineaţa în capitala afgană Kabul a ajuns la 64 de morţi şi peste 300 de răniţi, informează site-ul cotidianului Le Figaro. Atacul cu maşină-capcană, revendicat de talibani, a vizat sediul forţelor de securitate din centrul capitalei afgane Kabul, a anunţat Ministerul afgan al Sănătăţii, transmite Ziarul Financiar.

Potrivit şefului poliţiei capitalei afgane, Abdul Rahman Rahimi, „un atacator a parcat un camion încărcat cu explozibil în apropierea clădirii” şi l-a detonat. Explozia a fost urmată de un schimb de focuri de 30 de minute, potrivit unor martori Reuters de la faţa locului. Preşedinţia afgană a condamnat atacul de marţi dimineaţă „în cei mai duri termeni posibil”. În zona în care s-a produs explozia se află clădiri ale mai multor instituţii printre care cele ale Misiunii NATO în Afganistan, Ambasadei SUA, Ministerului afgan al Apărării şi Palatul Prezidenţial.

 

Atacul a avut loc la câteva zile după ce talibanii au anunţat o „ofensivă de primăvară”, intensificându-şi atacurile împotriva forţelor afgane de securitate. Insurgenţii şi-au anunţat într-un comunicat intenţia de a „lansa atacuri de mare anvergură asupra unor poziţii ale inamicilor din toată ţara”, în cursul ofensivei numite „Operaţiunea Omari”, în onoarea mollahului Omar, fondatorul mişcării talibane, decedat vara trecută, mai scrie sursa citată.

 

 

(Sursa: zf.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here