Bica l-a ajutat pe Videanu să-şi pună la adăpost acţiunile deţinute la Titan Mar

Alina Bica

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica l-a ajutat pe Adriean Videanu „să-şi pună la adăpost” acţiunile pe care acesta le deţinea la SC Titan Mar SA, prin ridicarea abuzivă a sechestrului instituit de procurori în dosarul Romgaz, transmite Capital.

Potrivit referatului DNA, pe 24 septembrie 2013, procurorul DIICOT Valentin Trif a dispus în dosarul Romgaz sechestru asigurator asupra bunurilor imobile deţinute de Adriean Videanu până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei, inclusiv asupra a 80 de acţiuni deţinute de acesta la SC Titan Mar SA.

Videanu era cercetat în acest dosar alături de alte persoane pentru punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

 

În perioada următoare, cu ajutorul Alinei Bica, Adriean Videanu a reuşit să înstrăineze acţiunile pe care le deţinea la Titan Mar SA, operaţiune facilitată şi de faptul că, înainte de impunerea sechestrului, fostul ministru al Economiei a făcut demersuri pentru transformarea celor 80 de acţiuni nominative, pe care le deţinea, în acţiuni la purtător.

 
 

DNA mai arată că, după ce a fost pus sub acuzare în dosarul Romgaz, Adriean Videanu a făcut mai multe plângeri la DIICOT împotriva instituirii sechestrului, toate fiind însă respinse.

 

Cu toate acestea, la data de 25 februarie 2014, prin ordonanţa nr.265/II/2/2014, procurorul şef al DIICOT Alina Bica, deşi nu avea competenţa, a admis o plângere depusă de Videanu şi a dispus ridicarea sechestrului pe acţiuni.

„În motivarea soluţiei dispuse în mod abuziv, deoarece numita Bica Alina nu avea competenţa soluţionării acestei plângeri, potrivit normelor de competenţă, a reţinut şi şi-a însuşit afirmaţiile numitului Videanu Adriean – în sensul că nu mai era proprietar al acţiunilor la purtător la data când a fost instituit sechestrul asigurator şi a ridicat măsura asiguratorie, favorizând persoana cercetată”, se arată în referatul DNA.

 

„Probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale şi succesiunea măsurilor dispuse relevă că numai datorită exercitării abuzive a atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea flagrantă şi grosolană a normelor de competenţă, de către numita Bica Alina Mihaela, a fost posibilă favorizarea persoanei cercetate Videanu Adriean, care şi-a ‘pus la adăpost acţiunile’ de o eventuală răspundere pe latură civilă”, mai spun procurorii DNA.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here