Bibliotecă somată de prefect să arboreze steagul României

Prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a somat Biblioteca Judeţeană şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) să arboreze drapelul României pe sediile în care îşi desfăşoară activitatea.

 

Partidului i s-a solicitat și să înlăture steagul Ungariei de pe faţada clădirii în care îşi desfăşoară activitatea. Prefectul a declarat că Biblioteca Judeţeană „Kajoni Janos” nu respectă prevederile legale.

„Am solicitat Bibliotecii Judeţene, care este în subordinea Consiliului Judeţean Harghita, să respecte legea privind arborarea în mod permanent a drapelului României la intrare, conform legii. La fel, am solicitat formaţiunii politice maghiare îndepărtarea de pe frontispiciul clădirii a drapelului Ungariei şi arborarea în mod permanent, conform legii, a drapelului României. Trebuie să înţeleagă toate instituţile publice că şi în Harghita legea are norme imperative şi nu facultative”, a spus prefectul judeţului, citat de Mediafax.

Directorul Bibliotecii Judeţene „Kajoni Janos”, Kopacz Katalin Maria, a declarat că nearborarea drapelului naţional la intrarea în instituţie nu a fost un gest de „rea-voinţă”, doar că, după mutarea în noul sediu (în 18 decembrie 2012), nu s-a mai gândit să arboreze steagul ţării.

„Pur şi simplu, nu ne-am gândit să arborăm steagul, dar acum am aflat că n-am respectat legislaţia, nu din rea-voinţă, chiar mâine va fi gata suportul şi s-ar putea ca în cursul zilei să fie arborat şi steagul. Dacă nu, în câteva zile sperăm să se rezolve această problemă”, a explicat ea.

„Nu avem gaz, nu avem lumină”

Preşedintele PPMT Harghita, Sorban Attila, a susţinut că este vorba despre o neînţelegere deoarece prefectul judeţului l-a somat să arboreze drapelul României pe o clădire care aparţine Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi în care conducerea PPMT este găzduită ocazional, până îşi rezolvă problemele la sediul oficial al partidului.

„Eu cred că este o neînţelegere. Noi am primit de la Primărie, ca toate partidele politice, care au dreptul, un sediu, dar, neavând bani, nu putem folosi efectiv acest spaţiu, unde nu avem gaz, nu avem lumină şi, până ne descurcăm cu problemele financiare, avem o înţelegere cu Asociaţia Maghiară din Transilvania (CNMT – n.r.) să ţinem acolo conferinţele de presă şi, eventual, dacă avem întâlniri cu simpatizanţii noştri, acolo ne ducem. Deci, cu alte cuvinte, nu acolo avem noi oficial sediul, este o neînţelegere”, a precizat Sorban Attila.

El a spus că PPMT este un partid care „respectă legea” şi care nu doreşte să fie „în ilegalitate”.

Prefectul judeţului Harghita a atenţionat că, în caz de neconformare, amenzile sunt de la 2.500 la 5.000 de lei.

 

 

(Sursa: Yahoo!News)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here