Bianca Drăgușanu trădată de Victor Slav. A menținut o strânsă legătură cu Anda Adam, deși era căsătorit.

Foto: enational.ro

Foto: enational.ro

Apar noi detalii cu privire la divorțul dintre Bianca Drăgușanu și Victor Slav. Dacă până acum, Bianca a fost cea pusă la zid pentru escapada amoroasă, la Paris, alături de fostul iubit Adrian Cristea, se pare că nici Victor nu a fost ușă de biserică. Prezentatorul tv ar fi menținută și el o strânsă legătură cu fosta iubită Anda Adam, cu care comunica foarte mult prin mesaje.

Iar cele apărute deja în presă arată că cei doi aveau o relație foarte apropiată și nu voiau să fie prinși. Cei doi nu au negat niciodată că au rămas în relații bune.

După ce a fost prinsă cu Adi Cristea, Bianca nu a mai ţinut ascuns faptul că şi ea a fost înşelată de soţ. Bianca a explicat că mariajul ei cu Victor a început să se destrame la două săptămâni de la nuntă, când ea a surprins în telefonul mobil al acestuia un schimb de mesaje dintre el şi Anda Adam.

„Relaţia noastră a fost compromisă de la început. În primele două săptămâni de la căsătorie ne-am certat din cauza unor mesaje pe care Victor i le dădea Andei şi care nu au fost clarificate, dar care au contat pentru relaţia noastră”, a spus Bianca Drăguşanu, potrivit Libertatea.

Revista Ciao a făcut rost de 100 de mesaje care demonstrează că Victor Slav a înşelat-o pe Bianca cu Anda Adam, cu care se părea că avea o relaţie. Iată câteva dintre mesajele pe care cei doi și le-au scris, publicate de Click.ro.

Anda Adam: Vreau să te întreb dacă ţi-ai luat hainele de la ea.

Anda Adam: Vrei să vine eu la tine, să rămân la tine peste noapte?

Anda Adam: Eşti tu foarte panicat!

Anda Adam: Nu ştiu de ce ne ferim atât! Până acum, de două luni nu simţea ea (Bianca)?

Victor Slav: Bianca nu e acasă!

Victor Slav: Nu o las eu pe asta aşa, îi arăt eu cine deţine controlul situaţiei!

Anda Adam: Stai liniştit că ea îşi face viaţa cu tine de mână.

Victor Slav: Tu ce zici să facem?

Anda Adam: Cum vrei tu, eu dacă mai stau mult aşa mă ia somnul. Ţi-ai luat hainele de la ea?

Victor Slav: Nu, că n-aş vrea să-i dau de bănuit. Aş vrea s-o urmăresc pe Bianca să văd ce face.

Anda Adam: Face sex.

 

 

(Sursa: b1.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here