Beție ca-n filme! A băut… până a ajuns la Paris. Habar nu are cum s-a întâmplat (VIDEO)

Mulţi turişti plănuiesc luni întregi pentru a vizita Oraşul Luminilor, Paris. Alţii, se trezesc acolo peste noapte, deşi ies în oraş la un simplu pahar cu prietenii. Şi nu, nu vorbim de parizieni. Un tânăr britanic care a băut cam mult într-un bar din Manchester, s-a trezit a doua zi în capitala Franţei, fără să aibă idee cum a ajuns acolo.
 

Povestea lui Luke Harding, un tânăr de 19 ani din Manchester, Marea Britanie, este demnă de comedia „Marea Mahmureală”.

Luke şi prietenii săi au ieşit în oraş la o bere, într-un bar din Manchester. Când a intervenit plictiseala a decis să învioreze puţin lucrurile. S-a urcat în taxi şi a plecat la aeroport, de unde a luat primul avion cu destinaţia… Paris. Ce s-a întâmplat între cumpărarea biletului de avion şi trezirea în toaleta aeroportului Charles de Gaulle este un mister total chiar şi pentru el.

„Nu ne amintim nimic din ce am făcut aseară. Aşa este, am intrat în tot felul de belele aseară. Iar acum nu reuşim să-l găsim pe amicul nostru”.

Convins că nimeni de acasă n-o să-l creadă pe cuvânt, britanicul şi-a făcut şi câteva fotografii prin Paris pentru a-şi ilustra peripeţiile, iar în scurt timp, postările sale au devenit foarte populare pe Twitter.

Luke s-a plimbat prin Paris opt ore înainte de a prinde următorul avion către casă. Deşi spune că nu regretă nimic, tânărul recunoaşte că aventura lui de-o noapte la Paris a fost cam scumpă, în total 300 de lire sterline.

 

(Sursa: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here