Bătut cu sălbăticie sub ochii forțelor de ordine, la UNTOLD: „Bătăușii mi-au spus, chiar în fața polițiștilor, că am meritat tot ce mi s-a întâmplat”

Adrian Unculeanu, un tânăr român stabilit în capitala Marii Britanii, a venit la UNTOLD pentru a se distra, însă, în schimb, a avut parte de bătaia vieții sale. Acesta a fost bătut sub ochii gardienilor, fără ca aceștia din urmă să intervină, potrivit stiridecluj.ro.

 

„Mă aflam pe gazonul stadionului. La un moment dat un tânăr a ieșit dintr-un grup și s-a îndreptat spre mine, ca și cum ar fi vrut să-mi spună ceva. M-a luat de mână și m-a extras de lângă prietena mea, după care m-a dus în grupul său. Eu n-am avut habar ce urma să facă, am crezut – cum v-am spus – că vrea să-mi spună ceva. Brusc, m-am trezit cu vreo cinci inși în față și alți doi în spate, care m-au atacat cu brutalitate. Am încasat o ploaie de pumni și picioare în cap, timp de aproximativ treizeci de secunde , iar culmea, norocul meu a venit din partea fetelor care se aflau împreună cu ei. Acestea au intervenit energic și hotărât și m-au salvat, altminteri situația ar fi fost cu mult mai gravă. Incredibil, totul s-a desfășurat în fața oamenilor de ordine care s-au mărginit să le strige să mă lase în pace, fără să intervină. De asemenea, în învălmășeala produsă aceștia m-am trezit cu telefonul spart, fără pălărie, ochelari de soare și brățara contactless  BT, care era încărcată cu suma 350 de lei”, a explicat el pentru UPU Cluj.

 

„Culmea-culmilor, bătăușii mi-au spus, chiar în fața polițiștilor, că am meritat tot ce mi s-a întâmplat. Este incredibil: adică am fost ciomăgit doar pentru motivul pentru că am dansat, m-am simțit bine și am băut bere în timpul spectacolului”, a adăugat acesta.

 

„A fost cel mai urât episod din viața mea, așa că fără regret am să las baltă restul concertelor și mă pregătesc să mă întorc la Londra, desigur după ce voi depune plângere penală pe numele bătăușilor. Plec să nu mai aud de acest festival, deși am dat deja 400 de euro pentru închirierea locuinței în care suntem găzduiți. Inclusiv șederea noastră la Cluj, în apartamentul de pe strada Edgar Quinet a fost un dezastru, fiindcă gazda ne-a înștiințat, când am încheiat târgul că putem asculta muzica tare – și în sensul acesta am adus cu noi și două boxe. Când colo ne-am trezit, când ne distram mai bine, cu vecinii pe capul nostru și cu poliția”, precizat și prietena acestuia.

 

Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al Poliția Cluj a spus că: „Bărbatul a avut în fața polițiștilor mai multe variante: că a fost bătut și jefuit de telefonul mobil, însă ulterior telefonul a fost găsit la el. Persoana a primit îndrumări legale și urmează să se prezinte la secția de poliție pentru a face plângere sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe”.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here