Batjocura Evergreen Towers: un ieșean a plătit avans și rate timp de patru ani pentru un apartament pe care nu l-a mai primit

Un ieșean care a plătit timp de patru ani avans și rate direct către dezvoltatorul Evergreen Towers, Ciprian Ciubotariu, a rămas fără apartamentul pentru care încheiase contract. În toamna anului trecut, dezvoltatorul l-a notificat pe client că nu îi va mai preda apartamentul și că banii de care s-a folosit timp de patru ani îi vor fi returnați. De la încheierea primului contract, Ciprian Ciubotariu și-a bătut pur și simplu joc de client, punându-l pe acesta de fiecare dată în fața faptului împlinit și solicitându-i acestuia să semneze modificările contractuale. Cumpărătorul a acceptat chiar și să plătească în plus față de prețul convenit inițial 17.500 euro. În cele din urmă, Ciubotariu l-a anunțat sec, printr-o notificare, că nu mai poate construi apartamentul pentru care ieșeanul Marian D. a plătit 60.000 de euro în avans. Clientul l-a dat în judecată pe dezvoltator, solicitându-i acestuia să-i plătească dobând legală și să acopere rata inflației la sumele plătite pentru că Ciubotariu s-a folosit de banii acestuia. Dacă judecătorii vor aproba cererea, dezvoltatorul va trebui să-i achite clientului despăgubiri de peste 20.000 de euro!

Ciprian Ciubotariu, dezvoltatorul blocurilor Evergreen Towers din zona Aurel Vlaicu, a fost dat în judecată de un ieșean care a dorit să își cumpere un apartament în complexul afaceristului, dar a rămas cu buza umflată. Firma CCI Construct SRL a încheiat un antecontract cu Marian D. pentru un apartament cu trei camere, ce urma să fie situat la etajul nouă al unui bloc de 12 etaje, pentru care urma să plătească câteva zeci de mii de euro. După ce a plătit însă mai multe rate, firma lui Ciubotatriu l-a notificat că nu mai poate realiza imobilul la timp, din cauza pandemiei de Covid-19 și a majorării prețului la materialele de construcție, și i-a propus restituirea sumelor plătite în avans.

 

Patru ani de plată în gol! Ciubotariu i-a returnat brusc suma achitată 

Firma lui Ciubotariu i-a returnat bărbatului 303.324 lei (peste 60 mii euro), însă acesta a arătat că CCI Construct mai are de plătit dobândă la suma respectivă, la care se adaugă și rata inflației. Despăgubirile solicitate de Marian D. sunt de peste 20.000 euro, dintre care peste 5.000 euro reprezintă dobânda legală și 15.000 euro actualizarea cu rata inflației. În tot acest timp Ciubotariu s-a folosit de banii primiți în rate de la cumpărător și a modificat contractul inițial, cerând de la Marian D. mai mulți bani în contul apartamentului, locului de parcare și boxei. Marian D. urma să cumpere un apartament de 68.5 mp cu 3 camere într-un nou bloc de locuințe, în contului unui contract din octombrie 2019.

La data de 16.10.2019, subsemnatul a încheiat cu pârâta antecontractul de vanzare- cumpărare, prin care aceasta din urmă s-a obligat să vândă, iar reclamantul s-a obligat să cumpere, în rate, apartamentul nr. 49, cotă parte indiviză din părțile comune ale blocului și un loc de parcare, imobile situate în intravilanul municipiului lași, str. Aurel Vlaicu,nr. 83. Prețul vânzării a fost stabilit de părți la 85.700 euro, 78.200 euro reprezentând costul apartamentului și 7.500 de euro reprezentând costul locului de parcare, urmând ca acesta să fie plătit în rate. 10.000 euro echivalentul în lei, până la data de 17.10.2019; 75.700 euro echivalent în lei, în 77 de rate lunare a câte 983 euro. Până la data de 30.04.2024, părțile urmau să se prezinte în fața notarului public pentru semnarea contractului de vânzare în forma autentică. La data de 11.08.2020, părțile au încheiat o convenție prin care reclamantul s-a obligat să cumpere și o boxă în cuantum de 6.150 euro”, se arată în plângerea adresată instanței.

Peste 17.000 euro ceruți în plus

În 2022, Ciubotariu  și clientul său au încheiat un act adițional prin care devzoltatorul a cerut 17.500 euro în plus la prețul inițial pentru apartament, boxă și loc de parcaree, motivat de faptul că s-au scumpit materialele de construcții. ”La data de 05.09.2022, s-a încheiat actul adițional nr. 445 la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2483/16.10.2019, prin care s-a renegociat prețul vânzării, acesta fiind majorat de la 78.200 euro la 84.800 euro în cazul apartamentulul, de la 6.150 euro la 7.100 euro în cazul boxei și de la 7.500 euro la 9.000 euro în cazul locului de parcare. La data 28.06.2023, pârâta ne-a adus la cunoștință faptul că, din cauza contextului pandemic a întâmpinat dificultăți insurmontabile și imprevizibile și nu își mai poate îndeplini obligația de finalizare a construcției și de predare a imobilului rezultat, conform antecontractului, motiv pentru care își exprimp voința uniaterală și neechivocă de reziliere a antecontractului”, mai arată Marian D. în plângerea sa.

CCI Construct: ”Nu avem fonduri să construim și să încasăm în rate”

În aceste condiții, bărbatul a susținut că dezvoltatorul trebuie să-i achite în plus banii pe dobândă și rata inflației pentru că vreme de patru ani s-a folosit de banii săi înainte să-l lase cu cohii în soare. Chiar dacă CCI Construct i-a returnat 303.000 lei, Marian D. s-a adresat instanței,cerâîd obligarea devzoltatorului să achite și restul banilor. În schimb, firma lui Ciubotariu susține că nu mai are surse financiare și că nu poate ”trăi” din ratele de la client.

În legătură cu achitarea ratei confom înțelegerii, urmează să ajungă la dvs. o nouă notificare prin care ne exprimăm dorința de reziliere. Fie că rezilierea se va face pe cale amiabilă, cu restituirea avansolui, fie prin executor judecătoresc. În legătură cu înțelegerea făcută prin antecontract în care noi (societatea CCI Construct SRL) promiteam să construim și să vindem în sistem de rate un apartament în blocul C4, v-am înșțiințat pe toate căile cunoscute și v-am explicat încă de când blocul a intrat în fața de construcție: nu avem fonduri să construim și să încasăm în rate. Motiv pentru care suntem nevoiți să procurăm fonduri financiare din alte surse și să reziliem înțelegerea făcută inițial”, susțin cei de la CCI Construct într-o notificare către client.

Vlad ROTARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here