Bătălia pentru Alep: oraşul sirian „se află din nou sub controlul guvernului“

Oraşul aflat sub asediu a intrat sub controlul armatei siriene, după ce ultimul convoi cu rebeli şi civili a părăsit estul Alepului.

Un oficial ONU a anunţat că peste 34.000 de oameni au părăsit Alepul în ultima săptămână. Persoanele evacuate au fost transportate în zone rurale aflate sub controlul rebelilor la vest de Alep şi în provincia Idleb.

Aceasta reprezintă o victorie uriaşă pentru preşedintele sirian Bashar al-Assad, a cărui campanie a fost sprijinită de bombardamente aeriene ruse.  

„Mulţumită sângelui martirilor noştri şi sacrificiilor valoroaselor noastre forţe armate şi forţelor suplimentare şi aliate, comandamentul general al forţelor armate anunţă întoarcerea securtiăţii la Alep, după eliberarea sa de terorism şi terorişti şi ieşirea celor care mai rămăseseră. Această victorie reprezintă o schimbare strategică şi un punct de cotitură în războiul împotriva terorismului, pe de o parte, şi o lovitură zdrobitoare asupra proiectului teroriştilor şi a susţinătorilor acestora, pe de altă parte”, a anunţat armata într-un comunicat. Guvernul îi numeşte pe rebeli „terorişti“. 

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here