Bătaie de joc cu alocațiile copiilor

 Legea care prevede creşterea alocaţiilor nu a fost votată ieri în Senat pentru că aleşii nu au mai avut chef să stea la serviciu. Nici Guvernul nu are interes ca acest proiect să fie votat, fiindcă susţine că nu are fonduri pentru copii, deşi, dacă statul ar recupera banii de la corupţi, ar avea la dispoziţie circa două miliarde de euro!

Ieri a fost cea mai bună dovadă a modului în care aleşii îşi bat joc de copiii noştri. Ar fi trebuit să voteze legea potrivit căreia alocaţiile să crească de la 42 de lei la 200 de lei. Dar obosiţi, vezi Doamne, după numirea unui nou judecător la Curtea Constituţională, nu au mai stat la serviciu să decidă câţi bani vor primi minorii de la stat.

Cei care au lucrat la proiectul de lege acuză Guvernul că dă mai mulţi bani pentru îngrijirea deţinuţilor şi pentru maidanezi decât pentru copii: “Nu este acceptabil ca un deţinut să aibă lunar 290 de lei, un câine, 70 de lei, iar copiii noştri, doar 42 de lei. Din 2010 aceste alocaţii nu au mai fost majorate”, a spus senatorul PNL Steliana Miron, unul dintre iniţiatorii legii.

Suntem sub media europeană

Această propunere legislativă vine în urma faptului că ţara noastră este sub nivelul european, în condiţiile în care copiii din alte state membre primesc peste 100 de euro lunar. Reprezentanţii Ministerului Muncii spun că nu este posibil ca alocaţia să crească, întrucât ar fi un efort bugetar imens pe care ţara noastră nu şi-l poate permite acum.

“Efortul bugetar suplimentar lunar ar fi de 550 de milioane de lei. Guvernul nu susţine prezenta propunere legislativă” a fost replica secretarului de stat în Ministerul Muncii, Codrin Scutaru. Cum ar putea statul să facă rost de bani pentru alocaţiile celor 3,5 milioane de copii din România?

Simplu: valorificând sechestrul pus pe averile politicienilor şi afaceriştilor corupţi. Potrivit datelor DNA, nu mai puţin de două miliarde de euro s-au furat în ultimii zece ani prin diverse acte de corupţie. Votul a fost amânat pentru săptămâna viitoare.

 

 

 

 

 

Sursa: libertatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here