Băsescu: Obiectivul nostru este să intrăm în zona euro în 2018 – 2019

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Berlin, că obiectivul României este de a intra în zona euro în 2018 – 2019.
 

„Obiectivul nostru este să intrăm în 2018/2019 (…) Cu certitudine criteriile de la Maastricht vor fi îndeplinite anul acesta”, a precizat Traian Băsescu, în cadrul întrevederii cu jurnaliştii acreditaţi la Bundestag.

Şeful statului a subliniat că este vorba de îndeplinirea tuturor celor cinci criterii de la Maastricht, obligatorii pentru aderarea la zona euro.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la 15 ianuarie, în cadrul întâlnirii anuale cu misiunile diplomatice acreditate la Bucureşti, că va mai dura câţiva ani până ca România să adopte moneda unică, dar că progresele pentru îndeplinirea criteriilor sunt semnificative.

„România nu este încă membră a zonei euro şi va mai dura câţiva ani până să adoptăm moneda unică. Aceasta nu înseamnă că aderarea la euro nu se află pe agenda de priorităţi ale României. Banca Naţională arăta într-o evaluare recentă că progresele pentru îndeplinirea criteriilor de convergenţă sunt semnificative, astfel încât doar rata inflaţiei şi ratele dobânzilor pe termen lung depăşesc încă valorile de referinţă ale criteriilor de la Maastricht”, a spus şeful statului.

El a arătat că cele mai recente proiecţii sugerează îndeplinirea şi a acestor condiţii în cursul anului 2014.

„Dacă aderarea la zona euro este plasată în perspectivă temporală medie, dată fiind importanţa asigurării convergenţei reale, participarea de la bun început la Uniunea Bancară este obiect de consens politic intern şi se va operaţionaliza pe termen scurt”, a menţionat Traian Băsescu.

El a mai spus că România va notifica în mod oficial intenţia de a participa la mecanismul unic de supraveghere bancară şi a început la 9 ianuarie în calitate de negociator discuţiile în format interguvernamental privind stabilirea fondului unic de rezoluţie.

 

Sursa: mediafax.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here