Basarabenii – deznădăjduiți dar MÂNDRI CĂ SUNT MOLDOVENI

Moldovenii sunt îngrijoraţi, nemulţumiţi, fatalişti şi nefericiţi, dar, în acelaşi timp, se mândresc că-s cetăţeni ai Republicii Moldova. O arată datele raportului despre starea naţiunii realizat de Centrul analitic Expert-Grup.

 

În ultimii patru ani cetăţenii Republicii Moldova au devenit mai pesimişti, au mai puţină încredere în instituţiile statului şi ar emigra la muncă peste hotare, dacă ar avea o astfel de ocazie. Sunt câteva dintre principale concluzii ale centrului analitic Expert-Grup, care a realizat un studiu în baza unui sondaj efectuat la comanda sa de IMAS-INC Chişinău, cu suportul Fundaţiei Friedrich Ebert Stiftung.

 

Gata să emigreze la muncă

 

Chiar dacă mai mult de jumătate din moldoveni consideră că ţara noastră este un loc bun şi foarte bun pentru trai, iar 60% sunt mândri de faptul că au cetăţenia Republicii Moldova, totuşi peste 70% susţin că politicile statului nu le reflectă interesele şi aşteptările.

 

Totodată, doar 11% din participanţii la sondaj au spus că în ultimul an nivelul lor de trai s-a îmbunătăţit, în timp ce aproape 35,8% au răspuns că s-a înrăutăţit, iar 51% afirmă că nu s-a schimbat deloc.

 

În pofida faptului că o duc mai prost şi sunt gata să plece la lucru peste hotare, dacă ar avea posibilitatea, peste 55% din respondenţi şi-ar dori totuşi ca urmaşii lor să aleagă să trăiască în Republica Moldova.

 

Expertul Denis Cenuşă a punctat principalele trei cauze ce au dus la o situaţie precară în ceea ce priveşte starea naţiunii. „În primul rând, sunt crizele politice care au fost destul de multe în aceşti ani şi au redus încrederea cetăţenilor în actul de guvernare. Alte două cauze sunt realizarea lentă a reformelor şi situaţia economică dificilă. Dacă în aceşti patru ani am fi avut o guvernare stabilă, atunci situaţia la capitolul starea naţiunii ar fi fost mult mai bună“, a menţionat Denis Cenuşa.

 

Pericolul unui regim autoritar

 

Adrian Lupuşor, directorul Centrului Expert-grup, susţine că o mare parte din vină este a clasei politice, care nu a reuşit să promoveze reformele necesare.

„Rezultatele sociologice evidenţiază faptul că starea naţiunii este precară, iar elita politică trebuie fie mai responsabilă pentru deciziile pe care le adoptă şi să eficientizeze actul de guvernare. Politicienii ar trebui să înţeleagă că populaţia pierde încrederea în institutiile democratice. Împreună cu nivelul înalt al saraciei, perpetuarea acestei situaţii alimentează cererea electoratului pentru partide populiste sau chiar extremiste şi astfel se creeaza teren fertil pentru venirea la putere a unui regim autoritar. Acesta ar fi cel mai prost scenariu pentru întreagă naţiune“, constată Adrian Lupuşor.

 

În opinia directorului Expert-Grup, pentru a realiza schimbări radicale, ţara noastră ar avea nevoie de alte elite politice.

 

Opţiunea strategică este integrarea în UE

 

Experţii recomandă autorităţilor să accelereze eforturile în direcţia integrării europene, aceasta fiind singura opţiune strategică ce este compatibilă cu obiectivul de modernizare a ţării şi de creştere a bunăstării cetăţenilor.

 

O condiţie critică pentru realizarea acestor obiective este stabilitatea politică, buna funcţionare a puterilor executive, legislative şi judecătoreşti şi concentrarea atenţiei pe o serie de reforme pentru valorificarea potenţialul economic al ţării.

 

Diferenţe 2009-2013

 

Situaţia pare şi mai proastă dacă vom compara datele din 2013 cu cele din 2009. Astfel, dacă în 2009 doar 13% din respondenţi susţineau că Moldova nu este un loc bun pentru trai, apoi în 2013 de două ori mai mulţi erau de această părere. Totodată, s-a dublat şi cota celor care nu prea cred că studiile i-ar putea ajuta să reuşească în viaţă (31%), dar şi al moldovenilor nu au deloc încredere în justiţie (19%). Cota celor care consideră că alegerile sunt eficiente şi au un impact asupra procesului de luare a deciziilor în stat s-a redus de la de la 46% în 2009 la 28% în 2013.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here