La data de 12.08.2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Răducăneni referatul cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului B P-M pentru săvârşireaa a 3 infracţiuni, respectiv: 1 infracţiune de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1, alin 4 din C.p. raportat la art. 193 alin. 2 C.p. 1 infracţiune de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin1, alin. 4 C.p. cu trimitere la art. 206 alin. 1 din C.p.( persoană vătămată PA) şi 1 infracţiune de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1, alin 4 din C.p. raportat la art 206 alin. 1 din C.p. ( persoană vătămată CGV), constând în aceea că la data de 06.08.2022, în jurul orei 22:54, în sat. Osoi, com. Comarna, jud. Iaşi, numitul BP-M, fiind în stare de ebrietate, asculta muzica în curtea imobilului său la intensitate mare, tulburând astfel liniştea publică. Ca urmare a solicitării din partea numitei M.S. prin S.N.U.A.U. 112 patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răducăneni, formată din agenţii de poliţie PA şi CGV s-au deplasat la faţa locului în vederea luării de măsuri legale. Cu ocazia intervenţiei a acestora, numitul BP-M a ieşit la poarta imobilului său înarmat cu o bâtă şi o furcă cu care a încercat să-l lovească pe numitul PA. Acesta a barat lovitura cu bastonul telescopic din dotare, dar a fost lovit de către autor la nivelul degetului arătător de la mâna dreaptă, suferind leziuni fizice, care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Organele de poliţie au reuşit să-l imobilizeze şi să-l încătuşeze pe autor, acesta fiind condus şi internat la Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi.
Suspectul BP-M a fost externat la data de 11.08.2022, iar după audiere, în calitate de inculpat s-a dispus reţinerea acestuia pentru o perioada de 24 de ore.
Prin Încheierea din data de 12.08.2022, pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 1111/286/2022, s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului BP-M, începând cu data de 12.08.2022 şi până la data de 10.09.2022, inclusiv.
La faţa locului nu au fost reprezentanţi ai mass-media, dar cazul a fost mediatizat în publicaţia locală „ Ziarul de Iaşi”, fiind solicitate relaţii telefonice şi de alte instituţii de presă (PRO TV).
Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cauză nu sunt de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie a persoanei cercetate.