Bani publici pentru proiectul privat Aqua Park Miroslava. Forajele pentru ape subterane, plătite de primărie (ep.II)

Primăria Miroslava a plătit foraje la mare adâncime pentru a identifica ape minerale terapeutice, dar beneficiarul investiției este de fapt o firmă privată care a pus mâna pe singurul teren liber din zonă și care va construi un aqua-park @ Pretextul realizării forajelor a fost un proiect al Primăriei Miroslava care presupunea construirea unei Baze de Tratament Balnear @ Firma care va construi aqua park-ul și care a pus mâna pe terenul de 2 hectare este legată prin interpuși de apropiați ai primarului Dan Niță @ Forajele au costat sute de mii de lei și au fost executate ilegal, fără avizul  Agenției Naționale a Resurselor Minerale @ În aceeași ședință, din 31 ianuarie 2023, primarul Dan Niță a promovat proiectul pentru Baza de Tratament Balnear, dar și cel pentru concesionarea singurului teren liber din zonă către o firmă privată @ Practic, de forajele plătite de primărie poate beneficia doar firma Zoo Andra Lum SRL, care a concesionat terenul liber în urma unei licitații trucate @ 7IAȘI prezintă cel de al doilea episod al investigației „Dosarul Aqua Park Miroslava”

Primăria Miroslava plătește sute de mii de lei unei firme din Suceava pentru a identifica prin foraje la marea adâncime, de peste 300 metri, ape subterane minerale. Adevăratul beneficiar al prospecțiunilor este o firmă privată care a concesionat ultima parcelă de teren liberă și care va construi un aqua park. Pretextul pentru execuția forajelor a fost un proiect susținut de primarul Dan Niță pentru construirea unei Stațiuni de Tratament Balnear, dar în zona în care se execută prospecțiunile Primăria nu mai deține teren liber. Singurul teren pe care primăria îl mai deținea în zonă a fost înstrăinat printr-o licitație trucată către o firmă controlată prin interpuși de apropiați ai primarului Dan Niță.

Terenul pe care au fost executate forajele este situat lângă șoseaua de centură în zona Brătuleni – Uricani. Alături se află Stadionul Miroslava, care a intrat într-un proces de modernizare. De asemenea, o altă suprafață de teren de aproximativ 4,7 hectare a fost transmisă în anul 2019 în administrarea Consiliului Județean Iași, care intenționează să obțină finanțare pentru construirea unei săli polivalente și a unui bazin de înot. Singurul teren liber, de 20.000 metri pătrați a fost concesionat de către Primăria Miroslava unei firme private, contractul de concesiune având ca obiect construirea unui aqua park.

Cele două hotărâri care se bat cap în cap au fost votate în aceeași ședință

Culmea, cele două hotărâri, cea privind construirea bazei de tratament balenear și cea pentru concesionarea terenului de lângă șoseaua de centură, au fost supuse la vot și aprobate în cadrul aceleiași ședințe de Consiliu Local din data de 31 ianuarie 2023. Ambele hotărâri au fost promovate și susținute de către primarul Dan Niță. Însă, în privința proiectului privind Stațiunea de de Tratament Balnear, proiectul a fost aprobat fărăr a se preciza amplasamentul. Ulterior, primarul a hotărât ca forajele să fie executate pe amplasamentul de lângă terenul concesionat pentru proiectul privat aqua park.

Realizarea lucrărilor și a serviciilor de proiectare aferente obiectivului de investiție «EXECUȚIE LUCRĂRI DE FORAJ EXPLORARE – EXPLOATARE APE MINERALE NATURALE TERAPEUTICE (adâncime 300ml) pentru DEZVOLTARE BAZĂ DE TRATAMENT BALNEAR în localitatea  URJCANI,  com. MIROSLAVA, jud.  IAȘI,  au  fost  aprobate  prin Hotărârea  de Consiliul Local  al  comunei  Miroslava  nr. 34 /31.01.2023 privind  aprobarea  bugetului  de venituri și  cheltuieli pentru anul 2023. (…) Ulterior după recepția documentației tehnice și obținerea  avizelor necesare conform  HCL nr. 213/26.10.2023  s-au aprobat indicatorii tehnico economici ai obiectivului de investiții și a fost împuternicit dl primar  Niță Dan pentru a realiza  demersurile în vederea obținerii permisului de prospecțiune, semnării  și ridicării acestuia”, se arată într-un răspuns transmis redacției 7IAȘI de către Primăria Miroslava.

Forajele au fost executate illegal, fără aviz de la Resurse Minerale

La sfârșitul lunii trecute, 7IAȘI dezvăluia faptele că din zona Brătuleni – Uricani au fost executate illegal, în lipsa avizului obligatoriu al Agenției Naționale a Reurselor Minerale. În plus, reziduurile rezultate au fost dirijate și deversate illegal printr-un canal colector de sub șoseaua de centură și printr-un șanț lung de câțiva kilometri până în albia râului Bahlui.

De altfel, în răspunsul transmis redacției 7IAȘI, Primăria Miroslava recunoaște că nu a obținut avizul Agenției Naționale a Reurselor Minerale.

„Solicitarea s-a depus imediat după semnalarea în timpul execuției a primelor semne de interceptare a unui posibil corp de apă minerală terapeutică. Toate etapele de obțiere a Permisului de prospecțiune au fost parcurse și  se așteaptă eliberarea acestuia”, a comunicat Primăria Miroslava.

În cadrul aceluiași răspuns, oficialii administrației locale susțin că soluția deversării reziduurilor în Bahlui a fost aleasă ca o „măsură cu caracter de urgență”.

„Caracterul artezian pe care îl prezintă forajul nu putea fi prevăzut înainte de execuția acestuia. această manifestare a putut fi constatată în timpul procesului de execuție a lucrărilor. Ulterior am identificat măsuri, cu caracter de urgență, urmând ca ulterior să se obțină toate aprobările specific de modificare a avizelor/ autorizațiilor obținute inițial de la instituțiile abilitate emitente a acestor documente.”, mai comunică primăria prin același răspuns.

Licitație trucată pentru aqua park

7IAȘI a publicat în ediția de ieri prima parte a investigației care privește afacerea Aqua Park Miroslava și legăturile acesteia cu personae din anturajul primarului Dan Niță. Textul integral poate fi citit aici.

Scurtă revenire:

La începutul acestui an, Primăria Miroslava anunța un așa-zis mare succes: pe un teren de 2 hectare de lângă șoseaua de centură va fi construit un aqua-park. În spatele acestui anunț se ascunde însă o afacere imobiliară în urma căreia un teren al primăriei a fost transferat către o firmă controlată de apropiați ai primarului Dan Niță.

În februarie 2023, primăria a organizat licitația pentru concesionarea terenului, la procedură participând două firme care la 31 decembrie 2022 erau înregistrate la ANAF „fără activitate”. Firma câștigătoare, Zoo Andra Lum SRL, era deținută de o tânără de 19 ani, Andrada Ioana Ursache. Concurența a fost asigurată de firma Machu Picchu Land SRL, deținută în acte de o femeie de 74 de ani, Mariana Tanu. Aparent între cele două firme nu exista vreo legătură.

La câteva luni după semnarea contractului de concesiune a terenului, firma Zoo Andra Lum SRL și-a schimbat acționariatul, sediul social, dar și datele de contact. Surpriză: în declarația depusă la Registrul Comerțului, noul acționar a menționat același număr de telefon care figurează și la firma Machu Picchu Land SRL, cu care concurase la licitație.

Prețul la care a fost concesionat terenul aflat în intravilan, lângă șoseaua de centură, este deriroziu: 0,6 euro/mp/an, adică 25 de bani/lună.

Andrada Ioana Ursache, tânăra care a reprezentat Zoo Andra Lum SRL la licitație și la semnarea contractului, este fiica lui Daniel și Luminița Ursache, patronii unei firme de construcții, abonată la contracte de sute de mii de euro anual cu Primăria Miroslava. DNU Center SRL a primit în ultimii doi ani contracte de peste 2.000.000 de lei de la primărie.

Tudor LEAHU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here