@ Sub pretextul „colectării selective”, primăriile din județul Iași cumpără saci menajeri de la firma soțului subprefectei Adina Gîrjan, Edil Industry SRL @ Camarila PNL a inventat o afacere „la cheie”, sacii menajeri fiind consumabile pe care primăriile le vor achiziționa la nesfârșit @ În mai puțin de două luni, firma lui Cătălin Gîrjan a vândut aproape 250.000 de saci menajeri către nouă comune din județ, dintre care șase sunt conduse de primari liberali @ Primarii susțin că pubelele distribuite către populație sunt insuficiente și, prin urmare, trebuie să împartă saci menajeri gospodăriilor din comune @ Infrastructura necesară colectării selective, respectiv pubelele, trebuie asigurate de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iasi (ADIS), structură condusă de președintele CJ, Costel Alexe @ „Nu toată lumea are pubele și ei pun gunoaie de-a valma. De aceea am zis să luăm saci galbeni pentru reciclabile, restul fiind pentru pubele”, explică Grigore Cociorvă, primarul PNL din Schitu Duca
Familia subprefectului liberal, Adina Gîrjan, a mai ticluit o găinărie prin care să sifoneze banii publici ai comunităților din județul Iași. Sub umbrela protectoare a președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, familia Gîrjan a mai pus la punct o schemă prin care să ciugulească bani de la comunele ieșene. Noua născocire a liberalilor din fruntea județului este să vândă saci menajeri pentru colectarea selectivă. Cum cetățenii nu ar plăti pentru așa ceva, în schemă au fost introduse primăriile care pot achiziționa cantități foarte mari și plătesc numaidecât. Infrastructura necesară colectării selective, respectiv pubelele, trebuie asigurate de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iasi (ADIS). Costel Alexe este președintele ADIS, iar conducerea executivă a fost menținută pe funcție chiar la propunerea lui Cătălin Gîrjan, soțul subprefectului Adina Gîrjan. Primarii susțin că ADIS nu le furnizează sufieciente pubelele pentru a se colecta selectiv. Când nu se colectează selectiv, operatorul Girexim în tandem cu Edil Industry taxează suplimentar comunitățile. În comunitățile conduse de primari liberali, combinația cu saci menajeri se face direct pe filieră politică. Gîrjan are fir direct cu majoritatea primarilor, iar acolo unde e necesar, intervine Costel Alexe. Iar acolo unde primarii nu răspund la comenzi politice, Girexim amenință primarii cu aplicarea de amenzi pentru depozitarea în amestec și în același timp le oferă soluția salvatoare: să cumpere saci menajeri de la firma subprefectului PNL! În mai puțin de două luni, Edil Industry a vândut aproape 250.000 de saci menajeri către nouă comune din județ, dintre care șase sunt conduse de primari liberali.
„Am vrut să dăm saci la fiecare familie”
Pe 15 martie, Primăria Schitu Duca a inițiat o achiziție publică directă a 50.000 de saci menajeri de la firma familiei Gîrjan în valoare de 16.000 lei. După câteva ore a anulat procedura și a inițiat o altă achiziție directă, tot de la Edil Industry, dar de această dat doar pentru 15.000 de saci menajeri. Primarul liberal al comunei Schitu Duca, Grigore Corciovă, prezintă achiziția ca pe un strict necesar nu ca pe o obligație pe linie de partid. Spune că ADIS nu a furnizat suficiente pubele și de accea e nevoie de saci pentru colecatrea selectivă.
„A fost o greșeală prima dată, dar nu mai știu exact despre ce e vorba. Am vrut să dăm saci la fiecare familie. Nu toată lumea are pubele și ei pun gunoaie de-a valma. De aceea am zis să luăm saci galbeni pentru reciclabile, restul fiind pentru pubele. Nu are nicio treabă a cui este firma. Am dat colegei de la Achiziții dispoziție să găsească o sursă de colectare a gunoiului pentru că aveam nevoie”, a spus Grigore Corciovă, primarul comunei Schitu Duca.
Și primarul liberal al comunei Tansa, Daniel Voinescu, s-a conformat și a achiziționat saci de gunoi de la Edil Industry. Deși comuna Tansa are doar câteva sute de gospodării, edilul liberal a decis achiziția directă a 20.000 de saci menajeri de la firma familiei Gîrjan. Procedura s-a derulat în doar 6 minute pe platforma SEAP, semn că detaliile combinației fuseseră discutate în prealabil.
Educație cu sacul
Un alt primar liberal care a cumpărat saci menajeri de la firma familiei subprefectului Adina Gîrjan este Dumitru Prigoreanu de la Deleni. La finele lunii februarie 2023, Primăria Deleni a achiziționat direct, fără licitație, 60.000 de saci menajeri de la firma Edil, valoarea contractului fiind de 19.200 lei fără TVA. Prigoreanu spune că achiziția s-a făcut pentru oamenii din comună, pentru a-i educa și a-i învăța să colecteze selectiv. Nu are o explicație la fel de plauzibilă când vine vorba despre modul în care a fost ales furnizorul acestor produse. Neagă că ar exista un substrat politic, dar nici nu știe să spună de ce a fost aleasă tocmai firma unui coleg de partid.
„Noi am dat sacii cu titlu gratuit locuitorilor din comună pentru colectare selectivă. În pubelele respective se pun sacii, colectarea se face pe culori, din această cauză am făcut achiziția. A fost dată și o hotărâre de Consiliu Local în acest sens. Chiar dacă este vorba de gunoi selectat sau menajer, el se pune pungi. Sacul verde este pentru sticlă, de exemplu. Noi îi ajutăm pe oameni, vrem să ne autoeducăm și de aceea le-am oferit sacii”, a spus Dumitru Prigoreanu, primarul comunei Deleni.
Nici primarul comunei Dumești nu știe de ce a fost selectată firma familiei Gîrjan drept furnizor pentru sacii menajeri. Susține cu tărie că nu a fost o achiziție cu dedicație pe linie liberală și pasează mâța către subordonații de la compartimentul Achiziții. „Fata de la achiziții” a decis de una singură să cumpere 22.500 saci de la firma lui Gîrjan, fără ca primarul liberal să aibă vreo implicare.
„Nu știu exact detalii despre procedură, s-a ocupat fata de la Achiziții. Am decis să facem acest lucru pentru că am primit amendă de la Garda de Mediu pentru că nu am atins ținta de colectare selectivă, care e de 50 la sută. Noi eram abia la 4 la sută. Este o variantă cu sacii menajeri, vin cei de la Girexim (Firma care ridică gunoiul în județ-n.r.), iar oamenii pun gunoiul pe culori în sacii respectivi. Nu știu firma, nu are vreo legătură partidul” a menționat Mihai Cocoveică, primarul comunei Dumești.
Combinații transpartinice
Edil Industry nu are lipici doar la banii publici din comunitățile conduse de primari liberali. Există și două comune conduse de pesediști, Butea și Heleșteni, care au achiziționat saci menajeri de la firma familiei subprefectului Adina Gîrjan. La Heleșteni, s-au livrat 50.000 de saci menajeri, în timp ce la Butea au fost achiziționați doar 20.000. Primarul comunei Butea are aceeași placă: achiziția este în sprijinul cetățenilor. Însă spune că firma Girexim, cea care colectează deșeurile în județ, face lobby pentru sacii lui Girjan.
„Cu acești saci venim în sprijinul cetățenilor pentru a face cât mai eficientă reciclarea. Ne-a scăzut cantitatea de gunoi menajer, ceea ce este îmbucurător. Din comoditate, oamenii amestecau gunoiul și noi plăteam mai mult. Este super eficient și le recomand și celorlalți primari. Scăzând greutatea gunoiului menajer noi plătim mai puțin, iar colectând selectiv mai mult primim fonduri consistente. Despre firmă? Nu știu a cui este. Băieții de la Girexim mi-au dat contactul și mi-au spus despre acest lucru”, a spus Anton Anti, primarul comunei Butea.
Rareș Neamțu
Grigore Corciova spune ca ,,Am vrut să dăm saci la fiecare familie. Nu toată lumea are pubele și ei pun gunoaie de-a valma. De aceea am zis să luăm saci galbeni pentru reciclabile, restul fiind pentru pubele.,,
De fapt, nimeni in Schitu Duca nu are pubele. Oamenii, cara gunoiul distanta de kilometri pana la punctele de selectare. Este drept ca, punctele de selectare se afla la drumul principal, pentru o atmosfera mai colorata, mai ales spre sfarsit de saptamana, cand peisajul devine colorat (gunoiul, chiar si in aceasta perioada, se ridica doar in zilele de luni, o data pe saptamana, nu la 1-2 zile cum prevad normele).
As fi curios sa stiu daca a primit cineva din schitu-duca saci din acestia, achizitionati.
O fi avand primarul 2-3 prieteni care vor spune ca da, insa nu 15000