Avertizare de NINSORI în Moldova, Transilvania şi zonele de deal şi munte, până luni după-amiaza

ANM anunţa că în majoritatea regiunilor ţării sunt aşteptate precipitaţii, în intervalul duminică, ora 18.00 – luni, ora 16.00, pentru Moldova, Transilvania şi zonele de deal şi munte fiind anunţate ninsori.

Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul menţionat vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele de deal şi munte, precum şi în Moldova şi în Transilvania şi mixte în restul teritoriului. Meteorologii mai anticipează că în Carpaţii Meridionali şi de Curbura se va depune strat consistent de zăpadă, iar în Oltenia şi în Muntenia se vor cumula, izolat, 15-20 de litri pe metru pătrat. De asemenea, vor fi condiţii de polei, iar vântul va avea intensificări temporare în sud-estul ţării, cu viteze ce vor atinge la rafală 40-50 de kilometri pe oră.

Cod portocaliu de inundaţii în Timiş şi Dolj

Râurile Moraviţa, Bârzava şi Jiiu se află sub cod portocaliu de inundaţii în judeţele Timiş, respectiv Dolj, potrivit actualizării unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). Codul portocaliu vizează, până luni la ora 16.00, râurile Moraviţa – curs inferior şi Bârzava, pe sectorul aval de staţia hidrometrică Gataia (sectoare îndiguite din judeţul Timiş).

De asemenea, până duminică la ora 24.00, se află sub cod portocaliu răul Jiu, pe sectorul aval confluenta Motru – amonte Podari (sector îndiguit aval de Răcari, în judeţul Dolj). Hidrologii au actualizat şi atenţionarea cod galben. Conform noii atenţionări, până luni la ora 16.00, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior, sunt sub cod galben râurile Bega Veche, Moraviţa – curs superior (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Nera pe sector aval Sasca Montană (judeţul Caraş-Severin), Desnatui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu pe sector aval Filiaşi (judeţele Gorj şi Dolj).O atenţionare similară va viză, în intervalul duminică, ora 18:00 – luni, ora 16:00, râurile din bazinele hidrografice: unii afluenţi ai Oltului din judeţele Vâlcea, Dolj, Gorj şi Olt, Călmăţui, Vedea – bazin superior şi afluenţi săi din judeţele Olt, Argeş şi Teleorman, Neajlov şi Şabăr (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu).

PROGNOZA METEO PENTRU DUMINICA

În Dobrogea şi în Bărăgan cerul va fi plin de nori, va ploua în mai multe reprize dar va fi tot foarte cald, mai ales în zona litoralului. Vântul va mai prezenta unele intensificări. În Moldova sudică şi în nordul Munteniei temperaturile scad uşor, dar chiar şi aşa se vor situa peste mediile perioadei. Va ploua sau va fi lapoviţă iar vântul nu va mai pune probleme prea mari. Vreme închisă vom avea şi în jumătatea nordică a Moldovei. Maximele rămân uşor pozitive aşa că precipitaţiile vor fi sub toate formele. Vor fi ploi, dar şi lapoviţe şi ninsori.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş cerul rămâne acoperit de nori întreaga zi şi vor mai fi ceva precipitaţii. Cantităţile de apă nu vor fi însemnate şi se vor înregistra până la 4…5 grade. Vestul ţării va avea vreme instabilă, cu mulţi nori şi ploi pe suprafeţe extinse. Cantităţile de apă sunt în scădere dar norii vor acoperi cerul întreaga zi. În centrul României se anunţă vreme caldă, chiar dacă temperaturile nu vor mai fi la nivelul înregistrat în zilele trecute. La munte va ninge, în celelate regiuni va ploua dar pot să apară şi precipitaţii sub lapoviţa şi ninsoare. În sud-vest, se vor înregistra maxime de 7, poate 7 grade aşa că precipitaţiile de aici vor fi exclusiv sub formă de ploaie.

Nici sudul ţării nu scapă de înnorări şi ploi iar izolat se pot acumula 10 litri de apă metrul pătrat. Vântul, a scăzut deja în intensitate iar amiază va aduce maxime în uşoara scădere faţă de cele înregistrate ieri.

In Bucureşti, vremea se va menţine închisă şi va continua să plouă dar nu se vor înregistra cantităţi mari de apă. Maximă va fi de plus 3 grade, pe înserat ploaia se poate transforma în lapoviţă sau chiar ninsoare iar mâine dimineaţă vor fi 1…2 grade. Tendinţa de răcire se păstrează în regiunile montane unde reapar temperaturile negative. Va ninge în majoritatea masivelor, mai ales la noapte iar vântul va începe să scadă în intensitate şi va sufla între slab şi moderat.

PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE TREI ZILE

Luni, vremea va fi în general închisă. În Moldova şi la munte vor predomina ninsorile, în rest va fi lapoviţă sau va ninge. Marţi, va ninge slab la munte, va ploua în Oltenia şi vor fi precipitaţii mixte în Banat, în Maramureş şi în Transilvania. Miercuri, vor fi precipitaţii mixte în sud şi în sud-est şi va ninge slab la munte. Valorile termice vor fluctua foarte puţin în tot acest interval.

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here