Liberalul Cătălin Predoiu avertizează în contextul protestelor că astfel de „acte agresive ale puterii” pot conduce la destabilizări și, totodată, Rusia este cea care are interesul.
„România are datele necesare să devină o putere regională în 10-15 ani dacă ne fortificăm economia și dacă vom continua pe acest drum al aplicării legii, al justiției corecte, al combaterii corupției, al deschiderii mediului politic către noile forțe sociale care se manifestă acum în piață.
Mihai Chirica, avertisment după apelul lui Dragnea: ‘Respingerea OUG 14 ar fi sinucidere în masă’
Răspunsul acesta ferm (al cetățenilor – n.r.) este raza de speranță că lucrurile nu se vor întoarce înapoi. Pe de altă parte, tensiunile provocate de asemenea acte agresive ale puterii asupra guvernaților sunt de natură să conducă la destabilizări. Asta am vrut să spun, de aceste destabilizări pot să profite unii care nu vor neapărat ca noi să devenim o mare putere a acestei regiuni.
Știm foarte bine că Rusia are interesul ca tot estul Europei să fie destabilizat, să se oprească drumul acestor democrații către Vest, să se pună în pericol construcția europeană. E o problemă europeană în acest moment”, a declarat Cătălin Predoiu la B1 TV.