Autoturismul pentru persoanele cu handicap locomotor. Invenție unică în lume, realizată de studenții ieșeni (VIDEO)

FOTO: Facebook/AVAI Movement

Studenţi din anii terminali de la Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi au prezentat, astăzi, prototipul unei maşini în care poate urca un scaun cu rotile. Unul dintre studenții inventatori, Ion Ababei, a declarat că este prima maşină din lume unde scaunul cu rotile al persoanei cu handicap are acces în habitaclu prin partea laterală a autoturismului şi nu prin spatele vehiculului, transmite Radio Iași.

 

El a mai precizat că sistemul de conducere a maşinii și interiorul sunt adaptate, beneficiind și de o aplicaţie de pe telefonul mobil care permite persoanei cu handicap să pornească motorul de la distanţă şi să mişte platforma. Un alt student inventator, Adrian Vlas a precizat că, iniţial, proiectul a fost conceput pentru o maşină pe trei roţi, dar pentru a oferi siguranţă în trafic utilizatorilor, s-a recurs la ideea folosirii unui şasiu şi al unui motor de Mercedes Smart, mai informează sursa citată.

 

Contribuţiile fiecăruia la deosebit de utilă creaţie tehnică
Adrian a povestit cum a visat într-o noapte o maşinuţă şi a decis să-şi transforme visul în realitatea fiind inspirat de bunicii săi care mare parte din timp îl petreceau în vecinătatea motoarelor auto. Tânărul a construit în cele din urmă un prototip, o mică maşină, care 0la prima testare a parcurs doar câţiva metri, însă creaţia sa a evoluat într-o motocicletă cu trei roţi şi nefiind mulţumit de motoarele ruseşti greoai, care crează probleme, a încorporate un motor bun în tricicleta sa pe care a construit-o încă de când avea 17 ani. A muncit zile întregi în garajul familiei sale sacvrificandu-şi vacanţă. Ion a fost şi el interesat de mic în ce priveşte maşinile. Tatăl său este mecanic de meserie, aşa încât Ion de la vârsta de trei ani a abandonat joacă în curte apropiindu-se de moitoare. “Răsfoind reviste cu invenţii inginereşti, Ion a găsit imaginea maşinii pe care vrea să o construiască. A aflat că cineva din rude ar avea un saşiu de buggy, l-a convins pe tatăl sau să-l cumpere, iar la 18 ani a urcat pentru prima dată la volanul automobilului construit de el”, povestesc cei doi.

Au nevoie de ajutor de la oamenii cu stare. Pentru a fi implementat, proiectul are nevoie de o finanţare de minimum 21 de mii de dolari.
Însă pentru a duce la bun sfârşit demersul lor, cei doi au nevoie de ajutor: „AVAI movement este o mişcare ce are drept scop declanşarea unei revoluţii printre oamenii cu nevoi speciale locomotorii. Cazul lui Alexandru Gomaniuc..a devenit o provocare pentru cei doi tineri ingineri. Adrian Vlas şi Ion Ababei sunt doi studenţi basarabeni care îşi fac studiile la Facultatea de Mecanică în cadrul Universităţii „Gh. Asachi” din Iaşi şi s-au ambiţionat să adapteze un automobil la necesităţile lui Alexandru, integrand o platformă pentru scaunul cu rotile. Însă, atâta timp cât nu vor dispune de suma necesară, acest proiect va rămâne doar la nivel de idee. De aceea, noi, echipa care lucrează asupra acestui proiect, vom lansa o campanie de crowdfounding, în speranţa că vom reuşi să îndeplinim dorinţa tinerilor ingineri care, la rândul lor, vor realiza visul lui Alex. Având acest caz ca punct de reper, băieţii şi-au propus să vină cu o soluţie simplă, practică şi accesibilă pentru toţi cei care împărtăşesc aceeaşi nevoie”, se arăta într-un comunicat AVAI Movement, ce-i are ca protagonişti pe Ion şi Adrian, viitori ingineri.
 

 

Mai multe detalii pe Facebook/AVAI Movement

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here