Autoritățile de la Chișinău, față în față cu separatiștii transnistreni, într-o nouă rundă de negocieri, la Viena

Eugen Carpov si Nina Stanschi, Foto: trm.md

Eugen Carpov si Nina Stanschi, Foto: trm.md

O nouă rundă de negocieri în formatul 5+2, privind soluţionarea conflictului între Moldova şi regiunea separatistă prorusă Transnistria, situată la frontiera cu Ucraina, urmează să se desfăşoare pe 5 şi 6 iunie, la Viena, în speranţa găsirii unei soluţii.

 

Potrivit unul comunicat al Ministerului transnistrean de Interne, delegaţia de la Tiraspol s-a deplasat deja spre Viena.

 

În cadrul acestor negocieri, ea intenţionează să se „concentreze asupra problemelor din domeniul economic, punând accentul pe eliminarea blocadei economice din partea Kievului şi Chişinăului”, informează Ministerul într-un comunicat publicat miercuri.

 

De asemenea, partea transnistreană intenţionează „să acorde o atenţie deosebită problemei legate de acordarea obligatorie a cetăţeniei Republicii Moldova locuitorilor din Transnistria, care vor să obţină paşapoarte ruse sau ucrainene”.

 

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, consideră „prin aceste negocieri trebuie să găsim un compromis pentru a soluţiona mai multe probleme şi a elimina anumite bariere artificiale”.

 

La rândul său, Chişinăul va aborda problema şcolilor cu predare în limbă română din Transnistria, potrivit vicepremierului moldovean Eugen Carpov.

 

„Vom aborda probleme legate de funcţionarea şcolilor cu predare în limbă română din stânga Nistrului”, a declarat Carpov.

 

De asemenea, se va discuta despre „situaţia fermierilor moldoveni, care se confruntă cu anumite probleme atunci când îşi cultivă pământul în zonele de frontieră”, a adăugat el.

 

 

(Sursa: deschide.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here