În Vișani, într- o zonă aflată în continuă dezvoltare, la doar 10 minute de centrul Iașului, dezvoltatorul Aurel Rascenco a ridicat Auras Residence, complexul imobiliar cu cele mai accesibile apartamente disponibile pe piața imobiliară din Iași @ Dezvoltatorul și-a programat lucrările și a creat stocuri de materiale asftel încât prețul locuințelor să nu fie afectat de escaladarea tarifelor din construcții @ În plus, acesta își reduce marja de profit print-o politică proprie în care volumele de vânzări sunt mai importante decât valoarea adăugată. @ Pentru cei care aleg să achiziționeze un apartament în perioada imediat următoare, Auras Residence vine cu o ofertă promoţională care include locuri de parcare gratuite, preţuri promoţionale şi programe financiare flexibile şi personalizate
“Prețurile apartamentelor noastre sunt cu 20-25% sub media prețurilor apartamentelor noi din Iași și împrejurimi, dar nu doar preșul avantajos este important, există și alți factori: apropierea de punctele de interes din oraș, calitatea asfaltului sau viitorul zonei”, explică dezvoltatorul.
Imobilul cu un regim de înălțime P+6E este compus din trei tronsoane cu 119 locuințe. Primul din cele trei tronsoane a fost finalizat în 2021 și a fost vândut în totalitate, cumpărătorii fiind deja mutați în imobil. Dacă în cazul altor proiecte imobiliare clienții sunt nevoiți să aștepte finalizarea lucrărilor sau intabularea clădirilor, la Auras Residence aceste probleme nu există. Cel mai important aspect este faptul că imobilul este intabulat, actele sunt la zi, iar fiecare apartament este branșat la utilități, fiind pregătit pentru predare imediată. Dezvoltatorul acceptă toate modalitățile de plată, inclusiv prin credit bancar, fără a modifica prețul de vânzare, în condițiile în care există dezvoltatori care, la plata prin rate bancare, vând apartramentele mai scump decât prețul de listă.
Prețuri promoționale și locuri de parcare gratuite
Pentru cei care aleg să achiziționeze un apartament în perioada imediat următoare, Auras Residence vine cu o ofertă promoţională care include locuri de parcare gratuite pentru apartamentele cu trei camere, preţuri promoţionale şi programe financiare flexibile şi personalizate.
„Suntem extraordinar de încântați de faptul că atât de mulți ieșeni ne-au ales și că eforturile noastre de a construi cu responsabilitate sunt apreciate. În prezent, piața este mult mai matură, iar clienții sunt foarte atenți la ceea ce cumpără, iar faptul că ne-au ales într-un număr atât de mare până în acest moment confirmă standardul ridicat pe care îl oferim. Astfel, am hotărât să oferim viitorilor locatari locuri de parcare gratuite la achiziționarea locuințelor cu trei camere, prețuri promoționale şi programe financiare flexibile ”, a spus dezvoltatorul Aurel Rascenco.
Aproape de Family Market, într-o oază de verdeață, fără vacarm și betoane încinse
Zona în care se ridică ansamblul rezidențial Auras Residence este una ideală: în mijlocul naturii, dar în același timp foarte aproape de stațiile mijloacelor de transport în comun, farmacii, supermarketuri dar și de Family Market, noul Palas din Bucium.
Proiectul este situat la 4,5 km de centrul orașului și de principalele puncte de interes din oraș, respectiv Palas, Primăria Iași, Consiliul Județean, Piața Unirii etc. Această distanță poate fi parcursă în 10 minute în afara orelor de vârf. Deși aglomerată în prezent în orele de vârf, Șoseaua Bucium va fi modernizată de la intrarea în oraș până la capătul pasarelei, iar în următorii doi ani se va putea circula pe cinci benzi.
“Am ales această zonă deoarece îmi doresc ca familiile ce vor locui în ansamblul Auras Residence să se bucure de aer curat, fără poluarea și agitația orașului, dar în același timp să beneficieze de toate facilitățile vieții din mediul urban”, a precizat dezvoltatorul imobiliar.
Mega proiect dezvoltat în aceeași zonă
Aurel Rascenco a dezvăluit că cele trei tronsoane sunt doar o primă etapă a unui proiect mult mai amplu. Dezvoltatorul mai deține suprafețe importante de teren în apropiere unde, în perioada următoare va extinde ansamblul Auras Residence astfel încât noilor locatari să nu le lipsească nimic. Spațiile complexului sunt atent proiectate și asigură tot confortul necesar.
„Ne dorim ca în momentul în care ajung acasă, chiar dacă locuiesc la bloc, oamenii să se poată bucura de are curat și liniște. Nu construim doar niște apartamente, vrem ca oamenii să se simtă în siguranță și să știe că au tot ce le este necesar la un pas distanță” a spus Aurel Rascenco.
Contact – 0746 741 477
Facbook – https://www.facebook.com/Aurasresidence