Au vrut să dea jos pădurea, dar au fost prinși la timp

Trei săteni din localitatea ieșeană Valea Seacă au prinși de polițiști chiar în momentul în care tăiau ilegal copacii din pădure. Pentru fapta lor, ei s-au ales cu dosare penale.

 

Oamenii legii de la Postul de Poliţie Valea Seacă au organizat o acţiune pe linie silvică, în vederea depistării persoanelor care taie ilegal şi sustrag arbori, ocazie cu care au fost prinşi în flagrant trei suspecţi, anume Ioan A., de 33 de ani, Constantin D., de 41 de ani, şi Roman Ion, de 67 ani, toţi din comuna Valea Seacă, judeţul Iaşi, în timp ce tăiau arbori fără drept.

 

Au fost ridicate în vederea cercetărilor trei topoare, două ciocane şi un motofierastrau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here