Au venit în vizită la Iași și au uitat să mai plece. Doi chinezi și doi israelieni, trimiși acasă de polițiștii de la Imigrări

Poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Iaşi au desfăşurat, în  săptâmâna 15-20 februarie a.c., mai multe acţiuni, în cooperare cu structuri cu atribuţii în sistemul de ordine şi securitate naţională cu scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii.

 

Astfel, în cadrul activităţilor pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, au fost depistaţi cu şedere ilegală patru bărbaţi, doi din China şi doi din Israel. Aceştia au intrat legal în România, în scop de vizită,  însă, la expirarea dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu au efectuat demersuri pentru prelungirea acestuia.

 

Urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Iaşi au emis pe numele lor decizii de returnare, prin care sunt obligaţi să părăsească România în cel mult 15 zile.

 

Totodată, cetăţenii străini au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1800 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

„Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea  prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrări Iaşi, din strada Mihai Costăchescu nr. 6, la numărul de telefon 0232-302315 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro”, au solicitat polițiștii de la Serviciul pentru Imigrări al judeţului Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here