Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Motorul unui Boeing 787 cu 260 pasageri la bord a cedat

Un avion Boeing 787 al companiei Qatar Airways cu 260 de pasageri la bord a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Otopeni. Pilotul a anunțat probleme tehnice după ce unul dintre motoare s-a defectat.

 

Aeronava a fost nevoită să aterizeze de urgență, cu un motor oprit. Zborul Oslo-Doha a aterizat în siguranță pe pistă. La bord se aflau 254 de oameni plus membrii echipajului.

 

Mai multe ambulanțe și echipe de pompieri au ajuns la fața locului. Pilotul a decis să survoleze o perioadă în aer ca să consume combustibil pentru a fi mai ușor la aterizare.

 

„Este o un Boeing 787, o aeronavă foarte modernă, de altfel, și care, deși a avut această problemă tehnică, un motor nu a mai funcționat, a putut să zboare fără niciun fel de probleme și să aterizeze în siguranță pe aeroportul Henri Coandă. Avionul a survolat o bucată de vreme în spațiul aerian din apropierea Bucureștiului pentru a mai cosuma din combustibil, astfel încât să fie tot mai ușor la aterizare, acestea fiind niște proceduri de altfel standard în aviație”, a explicat Valentin Iordache, purtător de cuvânt al aeroportului Henri Coandă. 

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here