Atenție! China importă masiv țiței: a alocat UN TRILION DE DOLARI pentru acestă operațiune

Ca urmare a injectării de către China a unei cantităţi masive de bani – aproximativ 1 trilion de dolari – în primele trei luni ale acestui an, a existat o controversă cu privire la modul în care vor fi folosiţi toţi aceşti bani. De câteva zile, misterul s-a disipat odată cu publicarea unor statistici – este vorba de importuri masive de ţiţei.

 

Importurile chineze de ţiţei efectuate prin portul Qingdao din provincia Shandong au crescut la 9,86 milioane de tone luna trecută, pe baza datelor oferite de Administraţia Generală a Vămilor.

 

Aşa cum a evidenţiat Energy Aspects într-un raport publicat săptămâna trecută, “importurile prin Qingdao au ajuns la un nou record, situaţia fiind atât de neobişnuită încât a dus la o aglomerare de tancuri petroliere în porturile din Shandong”.

 

Foarte probabil, acest record în cazul importurilor ar trebui să ducă la apariţia unei alte “parcări de petroliere” în cel mai important port al Chinei. Exact acest lucru s-a întâmplat când, conform rapoartelor, aproximativ 21 de petroliere cu ţiţei cu o capacitate totală de 33,6 milioane de barili şi-au anunţat prezenţa în apropierea portului Qingdao lunea trecută, conform datelor compilate de Bloomberg. În plus, 12 dintre nave, cu o capacitate totală de aproximativ 18 milioane de barili, se aflau acolo cu 10 zile înainte, arată datele.

 

După cum adaugă Bloomberg, conducerea portului s-a întâlnit pentru a discuta măsurile pentru reducerea aglomerării, citând un oficial al biroului general al portului Qingdao.

 

Se pune întrebarea firească: ce anume a cauzat această creştere a importurilor chineze, în condiţiile în care care economia globală nu a reuşit o relansare? Răspunsul este dat de “rafinăriile-ceainic” chineze.

 

Conform Oilchem.net, rata de operare la micile rafinării din provincia estică Shandong a crescut la 51,84% din capacitate la sfârşitul săptămânii trecute. Ratele de utilizare au crescut în condiţiile în care “rafinăriile-ceainic” şi-au finalizat activităţile de întreţinere şi au reînceput producţia.

 

Prin urmare, cu cât au contribuit “rafinăriile-ceainic” la creşterea atât de dramatică a cererii pentru petrol? Ei bine, ratele actuale de operare se află la o medie de 50.42% în acest an, comparativ cu 37,72% cu un an în urmă, a calculat Bloomberg.

 

Conform Bloomberg, este posibil ca cel de-al doilea consumator al lumii de ţiţei, să fie pregătit pentru o altă creştere a importurilor după ce numărul de superpetroliere ce se îndreaptă spre porturile din ţara asiatică a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele 16 luni.

 

Conform serviciului de monitorizare a nevelor, 83 de superpetroliere se îndreptau vineri spre China, cel mai mare număr înregistrat din decembrie 2014. Presupunând că este vorba de cargouri cu mărimi standard, navele vor fi capabile să livreze aproximativ 166 milioane de barili.

 

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here