Atentat sinucigaș într-o moschee din Camerun: 12 morți

Douăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa într-un atentat sinucigaş care a avut loc miercuri în timpul rugăciunii într-o moschee în extremul nordic din Camerun, ţintă periodică a atacurilor islamiştilor nigerieni ai grupării Boko Haram, au indicat surse, citate de AFP şi Reuters.

 

Atentatul a vizat moscheea din Kouyape, un mic sat din arondismentul Kolofata, aproape de frontiera cu Nigeria, a declarat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, o sursă din domeniul securităţii din regiune.

 

Gruparea Boko Haram, ale cărei origini se află în nord-estul Nigeriei, şi-a intensificat atacurile în ţările vecine Camerun, Ciad şi Niger începând de anul trecut. Potrivit Reuters, multe din recentele atacuri din Camerun au fost întreprinse de către femei.

 

Treisprezece persoane au fost ucise, inclusiv autorul atacului care şi-a detonat încărcătura, şi o persoană a fost rănită, a precizat, conform Reuters, un înalt oficial local, care a refuzat să-şi dezvăluie identitatea.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here