Atentat în Rusia. Un polițist a murit după explozia a două bombe artizanale

FOTO: telegraph.co.uk
Poză simbol
Două vehicule aparţinând poliţiei ruse au fost aruncate în aer marţi noaptea în republica rusă Daghestan, situată în Caucazul de Nord, un poliţist fiind ucis şi alţi doi răniţi în deflagraţia revendicată de militanţi ai reţelei extremiste sunnite Statul Islamic, relatează Reuters, potrivit Adevărul.

„Două maşini au fost detonate cu un tip de dispozitiv de explozibili necunoscut“, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Daghestan.  Agenţia Amaq, un canal de propagandă folosit de jihadiştii din Statul Islamic, a publicat un mesaj de revendicare a atentatului, susţinând că cei care au fixat dispozitivul ar fi jihadişti locali. De asemenea, agenţia precizează că numărul poliţiştilor ucişi se ridică la zece, însă autorităţile ruse nu au confirmat informaţia.

Nu este prima dată când Statul Islamic revendică un atac asupra forţelor de securitate din Caucaz, o regiune instabilă cu o populaţie majoritar musulmană şi cu o insurgenţă puternică condusă de radicalii islamişti.

 

De altfel, Caucazul a devenit o sursă importantă de luptători străini pentru Statul Islamic, iar Rusia contribuie cu cel mai mare număr de jihadişti pentru conflictul sirian.  Atacuri similare asupra poliţiei au avut loc în Daghestan cel mai recent în luna februarie.

 

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here