Atac suprinzător la adresa Guvernului din partea șefului CJ Iași. Liberalul Cristian Adomniței: „Chițoiu și Ponta nu și-au propus să rezolve problemele Iașului”

Președintele Consiliului Județean Cristian Adomniței a lansat astăzi într-o conferință de presă un atac dur la adresa ministrului Daniel Chițoiu și a premierului Victor Ponta, pe care îi acuză că nu și-au dorit autostradă în Moldova, modernizarea Aeroportului Internațional Iași și nici construirea Spitalului Regional.  

 

Cristian Adomniței susține că discuțiile despre modalitățile de finanțare a celor trei proiecte au fost amânate intenționat și că nu vor exista fonduri nici pentru autostrada Moldovei, Spitalul Regional și nici pentru modernizarea Aeroportului din Iași în Bugetul României pentru anul 2014. 

 

„Vă spun şi dumneavoastră ce i-am spus preşedintelui meu de partid şi domnului Ponta respectiv, sâmbătă seara. Le-am spus amândurora acelaşi lucru: dacă va mai spune cineva, vreun ministru, începând cu domnul Voinea, domnul Şova, domnul Chiţoiu, în primul rând domnul Chiţoiu, şi oricine altcineva că problemele de la Iaşi s-au rezolvat, e acea zicere pe care noi o ştim de când eram mici: unde scrie? Să vă arate în Legea Bugetului unde scrie că s-au rezolvat acele probleme. Pentru că până la urmă e vorba de este multă vorbă, poate că şi bune intenţii, dar în fapt nu s-a întâmplat nimic.

 

Rămâne ca astăzi, respectiv mâine, când bugetul intră în plen, aceasta este ultima haltă a trenului spre staţia finală care se cheamă Bugetul României a anului 2014, să se mai poată face ceva. Eu, în discuţiile mele de sâmbătă cu premierul şi cu vicepremierul Chiţoiu şi cu preşedintele Antonescu am subliniat exact modurile în care se putea rezolva măcar amendamentul aeroportului, dacă cel al autostrăzii, să spunem, totuşi ar trebui să stârnească mai mult pasiunea.

Guvernului având în vedere că el însuşi, prin conducerea sa, a promis la Iaşi şi în Moldova acest lucru.

 

Vă mărturisesc faptul că vineri seara în Consiliul Județean s-a muncit până noaptea căutând căile prin care legal se poate face finanţarea pe aeroport, cel puţin. Pentru că nimeni din Ministerul de Finanţe din Bucureşti nu şi-a pus această problemă până vineri seara, când se epuizaseră inclusiv şedinţele de la Comisia de buget. Asta mie mi-a arătat că Ministerul de Finanţe întâi şi Guvernul doi, adică, în ordine, domnul Chiţoiu şi domnul Ponta, nu şi-au propus la modul realist să rezolve problema,” a declarat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași în conferința de presă susținută astăzi la Iași. 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here