ATAC SINUCIGAȘ la Bagdad. SUA trimit un portavion în Golful Persic

 

 

Statele Unite vor trimite un portavion în Golful Persic ca urmare a escaladării conflictului militar din Irak, unde insurgenţii islamiştii au cucerit o mare parte din nordul ţării şi au ajuns până aproape de capitala Bagdad.
 

Un atac sinucigaș cu bombă a ucis, azi, în Bagdad, cel puțin 9 oameni și a rănit alți 20, au anunțat oficiali din capitala irakiană, citați de BBC.

 
 

Polițiștii au anunțat că un atacator, care purta o vestă cu explozibili, a detonat dispozitivul lângă Piața Tahrir din centrul orașului.

Atacurile cu bombă asupra civililor și a forțelor de securitate din Bagdad sunt un lucru comun, de la invazia americană din 2003, când a fost alungat de la putere Saddam Hussein, dar revoltele recente din alte zone ale țării au făcut ca atacurile frecvente din capitală să fie mai puțin numeroase, posibil pentru că militanții erau ocupați în alte regiuni.

 

 
 

Portavion american, în Golful Persic

Ordinul emis de secretarul apărării Chuck Hagel „va permite comandamentului să dispună de mai multă flexibilitate dacă se va impune declanşarea unei operaţiuni militare în scopul protejării cetăţenilor americani sau a intereselor noastre în Irak”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contra-amiralul John Kirby.

 

Portavionul George H.W. Bush va fi însoţit în această misiune de distrugătorul USS Truxtun şi de crucişătorul USS Philippine Sea, scrie AFp, citată de Agerpres. Aceste trei nave au fost poziţionate până în prezent în nordul Mării Arabiei şi se estima că urma să intre azi-noapte în Golful Persic.

 

 

 

 

(Sursa: deschide.md)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here