Atac armat la un hotel din Egipt: cel puțin doi turiști străini printre victime

FOTO: independent.co.uk

FOTO: independent.co.uk

Islamişti înarmaţi au deschis focul, vineri după-amiază, în faţa unui hotel de lux din staţiunea egipteană Hurghada, situată pe litoralul Mării Roşii, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate egiptene.

Potrivit postului Al Arabiya, teroroştii au venit pe mare şi au deschis focul la un hotel frecventat de turişti străini.  Cel puţin doi cetăţeni străini – un german şi un danez – au fost răniţi în atac, potrivit site-ului agenţiei Reuters.  Incidentul prezintă caracteristicile unui complot al reţelei teroriste Stat Islamic, activă în Siria, Irak, nordul Egiptului şi nordul Libiei, transmitE Adevărul.

Doi terorişti au fost împuşcaţi mortal de forţele de ordine, a anunţat un oficial din cadrul Ministerului egiptean al Sănătăţii.  Martori au declarat că agresorii aveau drapele ale reţelei teroriste Stat Islamic.  Filiala egipteană a organizaţiei teroriste, Provincia Sinai, a revendicat joi un atac care a vizat un autocar cu turişti israelieni, în Cairo.

De asemenea, grupul terorist şi-a asumat doborârea unui avion de pasageri rus, în nordul Egiptului, în 2015, incident soldat cu 224 de morţi.

 

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here