De cum o dat primăvara printre noi, o seamă au fost pocniți de astnie așa de tare c-o început să uite drumul către casa conjugală, neuronii capului fiind tulburați peste măsură în spețial cei responsabili de orientarea în spațiu. Pe de altă parte, tulburarea asta afectează și hormoanele de la sud de brăcinari, care odată stârniți, îs strașnic greu de oprit, spre marea bucurie a doamnelor, ce se aleg, care cu un parfum, care cu un loc de veci, care cu o glajă de vin mai dulce. Acuma că se consumă fel de fel de fapte ce sunt acoperite de pătrățelul roș fără tricolor, nu-i treaba noastră. Ceea ce contează însă sunt drumurile. Dacă la dus sunt cum sunt, la întors … sunt probleme. Ori îs prea abrupte și diferența de nivel dăunează mersului, ori îs prea lungi și fac ocoluri prin noile forme de relief, denumite gropi, și lasă mașinile fără capete bară, bucșe și planetare. În toată treaba asta cel mai avizat ar putea fi dom premare den Lețcani, dar nu credem că poate să ne deie niște explicații aplicate și cum trebe, că e defect la ambele mâini, pe care a încercat să le facă tren de aterizare și s-o rupt, pe când ar fi alunecat de sus în jos, pe drumul de întoarcere de la o intimă pretenă, cunoștință și verișoară pentru cine întreabă. Pentru cine nu întreabă, merge și termenul de amantă. Prin urmare, cine are de semnat oarece acturi la mnealui … să fie cu băgare de seamă.
