Reprezentanţii Asociaţiei Colectiv GTG 3010, formată din supraveţuitori şi rude ale victimelor incendiului din 30 octombrie 2016 care a avut loc la Club Colectiv, au reacţionat imediat după ce focul a mistuit, sâmbătă dimineaţă, Clubul Bamboo.
„La 64 de săptămâni de la incendiul din Colectiv, istoria se repetă şi un nou club din Bucureşti este mistuit de flăcări. Din fericire, nu sunt răniti grav,însă se putea întâmpla o noua tragedie.
Cum de mai e posibil aşa ceva dupa toate cele intamplate?” scriu, pe pagina de Facebook, reprezentanţii Asociaţiei Colectiv.
44 de persoane au fost internate sâmbătă dimineaţă la spital, după ce un incendiu a cuprins clădirea în care funcţiona Clubul Bamboo.
Bamboo funcţiona fără autorizaţie, pe răspunderea administratorului
Clubul funcţiona fără autorizaţie de funcţionare, iar potrivit inspectorilor ISU nu avea nici autorizaţie de securitate la incendiu, localul funcţionând în baza unui aviz de securitate la incendiu obţinut în 2009.
Potrivit legii, funcţionarea unui obiectiv fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu se realizează cu răspunderea exclusivă a beneficiarului, acesta având obligaţia de a-şi obţine acest document până la finalul lunii iunie 2017.
Cu toate acestea, ISU a amendat administraţia Clubului în mai multe rânduri.
– 25 mai 2015 – au fost aplicare 2 amenzi în cuantum de 5.500 pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu;
– 13-20 noiembrie 2015 – au fost aplicare 2 amenzi în cuantum de 15.000 pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu;
– Noiembrie 2016 – a fost aplicată o amendă în cuantum de 2.500 lei pentru blocarea căilor de evacuare.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis în acest caz un dosar penal pentru distrugere din culpă. Sâmbătă de dimineaţă a început audierea angajatilor clubului, dar şi clienţi care au fost prezenţi noaptea trecută în Bamboo.
64 de săptămâni de la Colectiv
Reamintim că, în 30 octombrie 2015, un incendiu a izbucnit în Club Colectv. În urma incendiului şi-au pierdut viaţă 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.
Incendiul de atunci a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”.
Clubul Colectiv funcţiona, deşi nu avea aviz şi autorizaţie de securitate la incendiu.