Asistentă medicală de la Recuperare, hărțuită de șefi pentru că a reclamat un concurs trucat

@ Un spital condus de legile mafiei, nu de cele ale statului! @ În 2017, asistenta medicală Oana Manolachi a sesizat faptul că concursul pentru funcția de asistent șef la care a aceasta participa este unul trucat și că procedurile favorizează un anumit candidat @ A sesizat Tribunalul, care a anulat concursul, confirmând astfel ilegalitățile @ Șefii au turbat și, după un șir de acțiuni de control, au dat-o afară, imputându-i acesteia că nu a fost găsită la locul de muncă @ De fapt, în tot Spitalul de Recuperare, schimbul dintre tura II și tura III se face la ora 21.00 în loc de ora 23.00 din motive practice ce țin de programul mijloacelor de transport în comun @ La momentul controlului, toate asitentele din tura II lipseau, fiind înlocuite de cele din tura III @ Cu toate acestea, doar asistenta Oana Manolachi a fost sancționată @ Anterior, aceasta a mai fost sancționată pentru alte motive incredibil de absurde

În data de 16 septembrie 2021, la în jurul orei 21.40, auditul intern al Spitalului de Recuperare a efectuat un control la secția de Neurologie, cu scopul de a verifica prezența personalului la locul de muncă. Auditorii au constatat că niciuna dintre asistentele și infirmierele din tura a doua, care ar fi trebuit să-și termine programul de lucru la ora 23.00, nu se afla la serviciu. În schimb, auditorii au găsit la serviciu la acea oră personalul din tura a III-a, care în mod oficial ar fi trebuit să-și înceapă programul de lucru la ora 23.00. În urma controlului, deși s-a constatat că întreg personalul din tura a II-a nu era prezent la muncă, Spitalul Recuperare decide să concedieze o singură persoană: asistenta Oana Angelica Manolachi! De ce o singură persoană a fost sancționată și ce s-a întâmplat de fapt?

Ce se întâmplă în realitate la Recuperare?

La prima vedere pare o situație incredibilă: întreg personalul unei secții a plecat de la serviciu și a lăsat pacienții baltă! Situația este cusută cu ață albă. Ar fi o situație neverosimilă ca întreg personalul unei secții să nu se afle la serviciu în mod nejustificat. Cum de au știut asistentele și infirmierele din tura a III –a faptul că celelalte colege ale lor din tura precedentă, au plecat din Spital, de s-au mobilizat și s-au prezentat imediat la serviciu pentru a le înlocui!? În realitate situația e cu totul alta. Ne-au confirmat-o câteva asistente și cadre medicale. În fapt, în tot Spitalul de Recuperare, schimbul dintre tura II și tura III se face la ora 21.00 în loc de ora 23.00 din motive practice ce țin de mobilitate și transport în comun. Personalul din tura II stă cu două ore mai puțin, iar cei din tura III cu 2 ore mai mult. Prin rotație, fiecare asistentă sau infirmieră face un număr egal de ture a II-a și a III-a, astfel că nimeni nu muncește mai mult sau mai puțin. Astfel, la ora 20.30, personalul din tura III se prezintă la Spital pentru a se putea face schimbul de ture. Există zeci de documente scrise care confirmă această practică. Rapoartele de gardă, care sunt completate de asistentele din tura II pentru cele din tura III, conțin mențiunile cu tratamentele sau analizele ce trebuie efectuate începând cu ora 21.00, ceea ce demonstrează clar care este ora reală de începere a turei a III-a. Totdată, accesul în spital pentru personal se face pe bază de cartelă magnetică, astfel că sistemul informatic poate genera istoricul privind intrarea și ieșirea din tură pentru fiecare angajat. Ca să nu mai vorbim că există peste tot camere de supraveghere, astfel că imaginile privind schimbul de ture poate fi confirmat foarte ușor. Această practică este perpetuată de ani de zile, programul de lucru fiind cunoscut de tot personalul Spitalului de Recuperare, inclusiv de către managerul acestuia. În istoria recentă, a existat o singură excepție când s-a respectat programul de lucru. În ianuarie 2020, în timpul procedurii de acreditare a Spitalului, schimbul dintre tura a II-a și a III-a s-a făcut la ora 23.00. După primirea acreditării, șefii de secție au comunicat asistentelor și infirmierelor că se poate relua programul cu predarea turelor la ora 21.00.

Reglare de conturi

Informațiile culese arată că în realitate personalul din tura II pleca mai devreme acasă conform unei înțelegeri între managerul spitalului, funcționarii de la compartimentele resurse umane și salarizare, șefi de secții, medici, asistente și infirmiere. O practică care s-a derulat ani de zile și care nu a fost transpusă niciodată și oficial în documentele instituției. Atunci, de ce a fost concediată  asistenta Oana Manolachi? Între conducerea Spitalului de Recuperare și Oana Manolachi există un conflict mai vechi care a degenerat într-o activitate de hărțuire permanentă a asistentei medicale.

În anul 2017, Oana Manolachi a participat la concursul pentru funcția de asistent șef. A sesizat atunci mai multe ilegalități comise în timpul procedurii acuzând favorizarea uneia dintre candidate în detrimentul celorlalți participanți. A atacat în instanță deciziile comisiei de concurs, iar procedura a fost anulată de Tribunalul Iași pentru considerentele invocate de asistenta Oana Manolachi. Din acel moment asistenta a fost suspusă în permanență unor acțiuni de hățuire din partea conducerii Spitalului de Recuperare, acțiuni care au culminat cu concedierea ei la finele lui septembrie 2021.

Abuzuri pe bandă rulantă!

În aprilie 2021, Recuperarea este desemnat spital suport Covid. Șeful secției de Neurologie, dr. Bogdan Ignat, și asistenata șefă, Anca Bejenaru, îi transmit verbal  Oanei Manolachi că va face parte din personalul suport Covid. Manolachi se adresează managerului spitalului, Carmen Cumpăt, arătându-i că se dorește mutarea ei pe o altă secție fără a fi întocmite formele legale, respectiv act adițional la contractul de muncă care să prevadă modificarea programului de lucru de la ture de 8 ore la ture de 12 ore, precum și lipsa unei decizii de delegare emise de către conducerea unității. În loc să fie făcute formele legale, asitenta este convocată la comisia de etică și este acuzată că a refuzat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Manolachi este sancționată cu avertisment în iunie 2021, deși nu primise niciun document scris că va trebui să-și desfășoare activitatea la secția Covid. Decizia de delagare la secția Covid a primit-o, sub semnătură, abia în septembrie 2021, la pachet cu decizia de concediere pentru așa-zisă lipsă de la serviciu! În iulie 2021, Manolachi s-a aflat în concediu de odihnă conform programării efectuate în decembrie 2020. În primele zile din august, când a revenit la serviciu, este convocată din nou la comisia de etică. Este acuzată că a plecat în concediu fără a depune o cerere în acest sens! O acuzație aberantă, în condițiile în care programările fuseseră făcute pe bază de cerere încă din decembrie 2020, compartimentul resurse umane având acel document. Sătulă să mai stea cu capul plecat, Manolachi cere comisiei de etică să respecte procedura de certcetare disciplinară prevăzută în Regulamentul de Ordine Interioară. Cere prezența unui reprezentant al Sindicatului și arată că unii membri din comisie sunt în conflict de interese în ceea ce o privește. I se spune să lase regulamentele de o parte și să  asculte ce are de zis comisia. Este acuzată ulterior că a sfidat comisia și este sancționată cu avertisment scris. Manolachi contestă decizia comisiei și merge mai departe.

Cireașa de pe tort

După ce auditorii interni au constatat pe 16 septembrie lipsa personalului din  tura a II-a, a fost sesizată din nou comisia de etică. Manolachi primește pe 20 septembrie convocarea la comisie pentru data de 28 septembrie, dar fară a primi și documentele ce se află la dosar pentru a putea să-și formuleze apărările. Pe 28 septembrie, Oana Manolachi cere în scris comisiei să îi pună la dispoziție în copie xerox, așa cum prevede legea, documentele existente la dosarul de cercetare. Se dă un nou termen pentru peste 2 zile. Manolachi se duce din nou la comisie pe 30 deși nu primise documentele solicitate și cere din nou să aibă acces la dosar pentru a-și formula apărările. Comisia îi precizează că la dosar există un referat și alte probe, dar nu i-a fost pus niciun document la dispoziție. Comisia refuză să o lase pe Oana Manolachi să se apare și menționează în raport că asistenta a refuzat să se apere. Întocmește pe loc decizia de sancționare cu desfacerea contractului de muncă, deși articolele din regulament invocate de comisie nu prevăd o astfel de sancțiune. Regulamentul prevede desfacerea contractului de muncă atunci când o persoană lipsește de la serviciu în mod nejustificat timp de 4 zile consecutiv. Or în cazul de față, dacă poate fi considerată abatere, lipsa de la programul de lucru a fost de 2 ore. Toate celelalte persoane din tura depisată lipsă la program nu au fost sancționate cu aceeași măsură. Oana Manolachi a contestat și decizia de concediere la Tribunalul Iași, dosarul fiind în acest moment în procedura prealabilă.

Rareș Neamțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here