Sărbătorile de Sf. Cuvioasă Parascheva din acest an au marcat o nouă premieră, după interzicerea pelerinajului la sfintele moaște. La finalul slujbei oficiate în fața Mitropoliei, zeci de credincioși au început să huiduie și să strige „Rușine!” chiar în timpul cuvântării susținute de mitropolitul ÎPS Teofan.
Sursa video: Facebook Florin Negrutiu
Momentele de revoltă au fost surprinse atât de transmisiunea în direct al postului Trinitas TV cât și de ziariștii prezenți la eveniment. Scandările s-au făcut auzite timp de câteva minute, dar protestele au continuat chiar și după finalul procesiunii religioase.
Nemulțumirile vin pe fondul măsurilor impuse de autorități pentru limitarea efectelor pandemiei, printre care se numără interzicerea pelerinajelor la Sfânta Parascheva de la Iași și la Sf. Dimitrie cel Nou de la București.