Armele cu care teroriştii au comis atacul de la redacţia Charlie Hebdo, cumpărate din Belgia

Armele cu care cei doi terorişti au comis atacul de la redacţia Charlie Hebdo din Paris au fost cumpărate din ţara vecină, Belgia, susţin anchetatorii. Traficantul de arme a cerut 5.000 de euro pentru pistoale, mitraliere Kalaşnikov şi un lansator de rachete.

 Autorităţile franceze au început să facă arestări din rândul celor care transmit pe internet mesaje care instigă la violenţă şi terorism.
 
La o săptămână după atacul sângeros, Charlie Hebdo a fost tipărit în premieră, într-un tiraj uriaş, de cinci milioane de exemplare. Pe prima pagină a fost publicată o caricatură cu Profetul Mahomed, reprezentat cu lacrimi în ochi şi ţinând o pancartă pe care scrie „Je suis Charlie!”.
 
Aşa cum era de aşteptat, desenul nu este pe placul tuturor şi a stârnit noi proteste în rândul musulmanilor.
 
Francezii au stat la cozi imense ca să cumpere primul număr al revistei de satiră Charlie Hebdo de după atacul de săptămâna trecută. La Paris, exemplarele distribuite la chişcurile de ziare au fost epuizate în timp record.
 
Aşa-zisa „ediţie a supravieţuitorilor” a ajuns un obiect de preţ: pe internet, un exemplar a fost chiar licitat cu 100.000 de lire sterline.
 
Dar coperta, pe care este desenat, din nou, profetul Mahomed, a fost primită cu mânie de cei mai radicali dintre musulmani. În Senegal, revista a fost interzisă, iar în Iran sau Egipt, denunţată ca „provocare”, „insultă” sau chiar „declaraţie de război” faţă de musulmani. În Turcia, un ziar care a reprodus câteva pagini ale revistei – dar nu caricatura cu Mahomed – a fost ars în stradă de islamişti fanatici.
 
Atacul de la redacţia Charlie Hebdo a fost revendicat de Al Qaeda din Yemen. Într-o înregistrare video postată pe internet, liderul grupării îi laudă pe fraţii Kouachi pentru atentatul terorist.

 

 

 

 

Sursa: antena3

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here