Arhitectul șef lucrează sub acoperire. Asociatul lui Mustiață a luat apartamente la jumătate de preț de la Bolobiță

Asociatul din firme și afaceri imobiliare al părinților lui Alexandru Florin Mustiață, arhitectul șef al orașului, a cumpărat două apartamente la mega-reducere, „două la preț de unu”, de la un dezvoltator favorizat și protejat de către șefii Primăriei Iași @ Diferența de preț: 1.000 de euro/mp pentru asociatul lui Mustiață, 2.013 de euro/mp pentru un cumpărător fără pile @ Apartamentele sunt în blocul ridicat de Cristian Bolobiță pe strada Octav Botez, proiect imobiliar ce a stârnit valuri de revoltă din partea vecinilor și a societății civile, deoarece dezvoltatorul a demolat un monument istoric @ Pentru același bloc, Mustiață a semnat atât actele Primăriei Iași cât și procese verbale de control în perioada în care a lucrat la Inspectoratul de Stat în Construcții @ Mitică Olaru, om de afaceri din Botoșani, este asociat cu mama lui Mustiață, dar și cu mama vitregă a acestuia, cea de a doua soție a tatălui său @ Împreună cu cele două femei, același Olaru deține în coproprietate un teren de 4 hectare în municipiul Botoșani @ Și soția arhitectului șef a fost cenzor la una dintre firmele conduse de Olaru

Mafia Imobiliară din Iași lucrează la fel cum o face orice altă mafie: prin interpuși!

In ediția de astăzi, 7IAȘI prezintă un nou caz „de manual”: partenerul de afaceri al familiei arhitectului șef Alexandru Florin Mustiață a cumpărat două apartamente la preț de unu, în blocul pe care dezvoltatorul Cristian Bolobiță l-a ridicat pe strada Octav Botez, lângă  Spitalul de Boli Infecțioase. Proiectul este contestat în justiție, vecinii reclamând faptul că autorizația de construire a fost emisă ilegal și că a fost demolat un monument istoric.

Culmea, semnătura lui Alexandru Florin Mustiață apare atât pe actele Primăriei Iași cât și pe cele ale Inspectoratului de Stat în Construcții, instituție care a fost chemată să verifice legalitatea proiectului.

 

Traseul lui Mustiață: Primărie – ISC – Primărie

Primarul Mihai Chirica l-a delegat pe Mustiață să exercite funcția de architect șef. Ulterior, pentru câteva luni, acesta a lucrat ca inspector la Inspectoratul de Stat în Construcții, unde culmea a controlat Primăria Iași. În cele din urmă, acesta s-a întors la Primăria Iași, unde a fost uns oficial architect șef al orașului, funcție pe care o ocupă și în prezent.

Scurtă recapitulare. Avem pe de o parte un bloc pentru care se solicită anularea autorizației de construire pentru că a fost emisă ilegal prin demolarea unui monument istoric și nerespectarea indicatorilor urbanistici.

De cealaltă parte, îl avem pe Alexandru Florin Mustiață, arhitectul șef al orașului, cel care a aprobat blocul, semnând cel puțin certificatul de urbanism, dar care a și controlat investiția si documentația aferentă pe când lucra la ISC.

Mustiață nu a găsit nereguli la blocul lui Bolobiță. De ce? Un posibil răspuns: asociatul familiei Mustiață a cumpărat două apartamente la preț de unu în blocul lui Bolobiță.

 

Personajul cheie, asociatul Mitică Olaru

Trebuie să precizăm că familia Mustiață este din Botoșani și că părinții arhitectului șef sunt oameni influenți cu afaceri de anvergură în oraș.
Tatăl, Paul Mustiață, a lucrat la Finanțe, inclusiv la Garda Financiară și a strâns între timp o avere colosală. Afacerile familiei Mustiață de la Botoșani sunt legate în special de firma de confecții Rapsodia Conf. La această firmă, soția lui Alexandru Florin Mustiață a fost cenzor.

În afacerile familiei Mustiață îl găsim și pe un anume Mitică Olaru, de profesie jurist, angajat la Rapid Conf și asociat de nădejde al familiei arhitectului șef al municipiului Iași. Acest Mitică Olaru a fost și este asociat în firme atât cu cu fosta soție cât și cu actuala soție a lui Paul Mustiață. Este vorba despre Elena Mustiață și Carmen Floares. De exemplu, aceștia sunt asociați în firma R-2004 SA.

Împart 4 hectare în Botoșani, dar și o plângere la DNA

În plus, același Mitică Olaru a cumpărat împreună cu „cele două soții Mustiață”, dar și cu alți șefi și acționari ai Rapid Conf un teren in suprafata de 40.000 mp în Botoșani. Afacerea a făcut obiectul unei plângeri penale la DNA, depusă de viceprimarul municipiului Botoșani. Acesta a artătat că terenul a fost în proprietatea primăriei și că a ajuns la „Mustiață, Olaru&Co”, în urma unui schimb ilegal, imobilul fiind cu mult subevaluat.

Mustiață controla blocul, asociatul cumpăra apartamente

Acest Mitică Olaru a cumpărat apartamente la mega-reducere, „două la preț de unu”, în blocul lui Bolobiță, tocmai în perioada în care Mustiață verifica acest bloc după ce vecinii au sesizat ilegalitățile.

Astfel, pe data de 30 mai  2018, Mitică Olaru a semnat cu firma Auto Trans Com un ante-contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament in suprafata de 62,3 metri patrati la un pret de 66.000 euro. Potrivit actelor, Mitica Olaru a cumparat acest apartament pentru fiica sa, Andra Cezara Olaru. Trei săptămâni mai târziu, adică pe data de 20 iunie 2018, Mitică Olaru a semnat cu firma Auto Trans Com SRL un alt ante-contract de vânzare-cumpărare tot pentru un preț de 66.000 euro. Practic Mitică Olaru a cumparat două apartamente cu o suprafață totală de 132  metri pătrați la un preț de 132.000 euro, adica exact 1.000 euro pentru un metru pătrat.

Reducere 50% pentru asociatul lui Mustiață

Prețul de 1.000 de euro/mp este foarte mic raportat la celelalte tranzacții realizate pentru apartamente din același bloc, dar și la prețurile practicate pe piață. Vorbim despre o zonă ultra-centrală, UMF – Sf. Spiridon. Firma lui Bolobiță a vândut celorlalți proprietari cu 2.000 de euro/mp.

De exemplu, o anume Mariana B. a cumpărat de la Bolobiță apartamentul nr. 9 cu o suprafață de 42 mp la un preț de 85.340 euro, adica cu 2.013 euro pe metrul patrat. Exemplele pot continua. De ce a beneficiat asociatul lui Mustiață de un asemenea chilipir?

Mustiață a venit în control după două luni

În ciuda nenumăratelor sesizări făcute de vecini privind iegalitățiile legate de acest bloc, primăria nu vrea sa aibă nici o reactive și merge pe mâna dezvoltatorului. Mai mult decât atât, familia Andrian a cerut în instanță anularea autorizației de construire, iar primăria se apără cu îndârjire, de parcă ar fi în aceiași barcă cu Bolobiță. Alexandru Mustiță a verificat autorizația nr. 311/3.04.2015 emisă de Primaria Iași pentru blocul lui Bolobiță.

Acesta a făcut verificări pe când era inspector la Inspectoratul de Stat in Construcții, la numai trei luni după ce Mitică Olaru a luat cele două apartamente. Mustiață nu a găsit nereguli.

Contactat de jurnalistii 7IAȘI, arhitectul șef Alexandru Florin Mustiață nu a vrut să comenteze.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here