Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat consideră că diferenţa dintre primele trei valuri ale pandemiei de COVID-19 şi valul al patrulea, pe care omenirea îl traversează, este că în acest al patrulea val cei care nu s-au vaccinat „şi-au asumat un risc”. El subliniază că autorităţile se pregătesc inclusiv cu paturi de terapie intensivă pentru copiii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, având în vedere impactul noii tulpini virale asupra tinerilor.
Secretarul de stat, Raed Arafat, a declarat duminică seară, că varianta Delta a virusului se transmite atât de uşor încât „după un contact de două-trei minute este posibil să te infectezi”.
„Putem să spunem că cei care nu au dorit să se vaccineze în condiţiile în care în România statul a pus la dispoziţie pentru toţi – noi puteam acum să avem şi 10 milioane de vaccinaţi, nu numai cinci – faptul că unii au ales să nu se vaccineze este o asumare şi asta. Deci şi-au sumat un risc. Noi, ca servicii medicale, ca servicii de urgenţă, spitale, noi nu suntem judecători. Noi vom trata orice persoană care ajunge la spital, vom trata exact cum am tratat şi în valul unu şi doi şi trei. Nu va fi nicio problemă aici. Numai că e o diferenţă între valurile trecute şi acest val: că acuma mulţi şi-au asumat riscul. Înainte nu avem armă, acum am avut armă şi am avut-o luni de zile în care puteam să ne protejăm mult mai bine. Faptul că unii nu au vrut să se protejeze, asta este alegerea lor, dar este şi un risc”, a afirmat Raed Arafat, la Digi 24, potrivit Nwes.ro.
Medicul a declarat că autorităţile se pregătesc să aibă la dispoziţie inclusiv locuri de terapie intensivă pentru copii, având în vedere faptul că tulpina virală care circulă în prezent afectează în mare măsură persoanele tinere.
„Este posibil că ajungem la un număr mai mare (de copii infectaţi – n.r.) pentru că asta s-a întâmplat în alte ţări. În Statele Unite au ajuns şi copii de şapte şi de şase şi de cinci ani la spital din cauza COVID-ului. Copii care nu se pot vaccina şi care trebuie protejaţi altfel. Clar că varianta asta are un impact mai mare pe tineri şi pe copii”, a spus Raed Arafat.
Conform acestuia, în România au existat doi pacienţi de 30 de ani decedaţi din cauza COVID, deşi nu aveau comorbidităţi, iar unii tineri ajung cu forme grave la terapie intensivă. În acest context, medicul a pledat din nou pentru vaccinarea celor care sunt eligibili pentru a primi serul.