Aproape 6.000 de studenţi sunt aşteptaţi la “Cuza”

Circa 6.000 de locuri la licenţă şi master sunt disponibile la admiterea din vară, la Universitatea „Al.I. Cuza“. Dintre acestea, instituţia pune la dispoziţie 3.400 de locuri la buget pentru licenţă, la 81 de specializări din ştiinţele reale şi umane.

În acelaşi timp, la master există mai multe specializări, un număr total de 128, cu 2.295 de locuri pentru care studenţii care nu plătesc taxă. Admiterea la UAIC se va desfăşura între 17 şi 21 iulie concomitent atât pentru licenţă, cât şi pentru master, olimpicii având loc asigurat, fără a trece prin concursul de dosare sau vreo probă de evaluare.

Există şi o serie de fa­cultăţi care vor avea probă suplimentară la admiterea la licenţă: Dreptul – unde în medie va conta 50% un test la Limba şi literatura română; Educaţia Fizică şi Sportul – unde vor fi probe sportive eliminatorii; şi Kinetoterapie – un test scris la Biologie.

UAIC va organiza o a doua perioadă de înscrieri între 7 şi 9 septembrie, anul trecut fiind organizat concursul la 12 dintre cele 15 facultăţi ale universităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here