Anul acesta, Lora a cântat fără… perfuzii! A renunțat la stimulentele care o țineau ”vie” pe scenă/ VIDEO EXCLUSIV

Cântăreața a bifat al doilea an consecutiv în care a stat departe de doctor pe 31 decembrie.  În trecut, Lora apela la servicii medicale pentru a reuși să facă față maratonului de concerte programat în noaptea dintre ani.

Lora a petrecut Revelionul pe scenă, artista fiind antamată pentru a anima atmosfera la diverse concerte și petreceri din țară. Deși vocea nu i-a jucat niciodată feste, blonda recunoaște că și-a făcut mereu probleme legate de epuizarea inevitabilă din acea noapte, așa că își făcuse obiceiul ca în ultima zi din an să își viziteze de urgență medicul. A ieșit din această rutină anul trecut, a văzut că totul a decurs bine și fără stimulente, așa că anul acesta a prins curaj să repete din nou figura.

Lora-bruneta-523x1024

“În general, pe la ora 6 seara, făceam o perfuzie cu vitamine, ca să fiu sigură că mă țin bateriile, dar era foarte mult și pe fond emoțional, pentru că eu nu știam că sunt în stare și aptă fizic și psihic să duc 5 sau 6 concerte într-o seară.

Dar anul trecut nu am mai făcut asta, nici anul acesta nu cred că voi face asta, pentru că mă simt atât de încărcată și atât de relaxată, m-am liniștit, mi-am câștigat încrederea în mine”, ne declara Lora chiar înainte de a începe maratonul de cântări.

Nu intră înaintea iubitului în casă

Indiferent de oboseala acumulată după concertele susținute de Revelion, Lora nu s-a grăbit să intre prima în casă și să se întindă în pat. Și asta pentru că vedeta ține cont de o serie de superstiții pentru ca să înceapă cu dreptul noul an. Își dorește să îi meargă bine pe plan sentimental, dar și financiar, așa că iubitul ei, Ionuț Ghenu a trebuit să respecte o anumită regulă pe 1 ianuarie.

“O să port ceva roșu, sper să am bani pe card, dacă nu la mine, pentru că nu știu unde am să-i țin și bărbatul va trece primul pragul”, ne-a explicat Lora.

Video: Robert Hanciarec

Citește și:

Lora a făcut dezvăluiri emoționante după Crăciun. “Mă făcea să plâng”

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here