ANTIFRAUDA, O GOGOAȘĂ: Fiscul sperie doar buticarii. Marea luptă cu evaziunea se limitează la controale în pieţe şi la coafor

Inspectorii antifraudă controlează casele de marcat, ceea ce pot face şi poliţiştii de proximitate. Se fac noi angajări la Antifraudă şi e bătălie mare pe salarii de 1.000 de lei. Explicaţia: se trăieşte din „atenţii”. Florin Pintilei, fiul şefului de la Regionala Vămilor, se joacă de-a inspectorul, lucrând în Suceava, locuind în Iaşi. Comic: mezinul şefului Vămilor locuieşte în Iaşi, dar face naveta la Suceava pentru un salariu de 1.000 de lei.

 

Fiul şefului Vămilor din Moldova, Ioan Pintilei, face naveta Iaşi-Suceava pentru un salariu de debutant de numai 1.000 de lei. El este la angajat ca inspector Antifraudă şi doar drumul dus-întors, pentru 21 de zile, l-ar costa triplu, dacă ar merge cu maşina personală. „De ce e bătălia aceasta pe posturile de la Antifraudă, unde salariile sunt mici, de la 1.000 la 2.000 de lei, în funcţie de vechime, iar unii acceptă să facă şi navetă? Iar mulţi <cotizează> ca să ia examenul şi nu-ţi ajunge nici salariul pe un an ca să-ţi recuperezi investiţia”, se întreabă unul dintre vechii comisari din Garda Financiară. Întrebarea e retorică, răspunsul fiind evident: se iau „atenţii” de la agenţii economici.

 

Florin Pintilei a luat 5,50 la examenul de la Garda Financiară, iar acum nu e clar câte zile pe săptămână lucrează

Succese în bilanţuri

De un an, de când Guvernul Ponta a declanşat cruciada împotriva marii evaziuni, zecile de agenţi antifraudă din Moldova s-au ocupat numai de buticari, coafeze şi de micii tarabagii din pieţe. Nicio mare reţea de evaziune n-a fost anihilată până în prezent.

Din comunicatul oficial al Direcţiei rezultă că cea mai mare parte a sumelor raportate s-au dat pe Legea 12 (a Contabilităţii), adică pentru protejarea populaţiei de acţiunile ilicite şi în urma verificării caselor de marcat. Ceea ce înseamnă mica evaziune, şi nu marea evaziune, pentru care a şi fost creată structura Antifraudă. Oficial, s-au aplicat amenzi de 32 milioane de euro în cursul anului trecut şi s-au constatat prejudicii de 26,2 milioane de euro. „Nu se precizează suma efectiv încasată din amenzi, ceea ce-i grav. La Legea 12 se poate plăti jumătate din minimum. Aplici o amendă cuprinsă între 1.000 şi 1.500 de lei şi încasezi doar 500 de lei. Dar raportezi amenda de 1.500 de lei şi spui că ai mari realizări”, explică sursa din interiorul Direcţiei de Antifraudă.

 

Luptă cu buticarii

Lupta pentru posturile de inspector antifraudă este greu de înţeles pentru observatorul neutru. Salariile, în cazul debutanţilor, este de puţin peste 1.000 lei net iar în multe cazuri aceştia acceptă şi să facă naveta. „Sunt şi mulţi care au cotizat pentru a intra în sistem iar salariul pe un an nu le acoperă cotizaţia. Singura explicaţie logică este aceea că fac rost de bani de la agenţii economici. Uitaţi-vă la amenzi şi veţi vedea că sunt vizaţi buticarii.

Florin Pintilei lucrează teoretic în cadrul sediului regional de la Suceava, dar de fapt locuieşte la Iaşi. „N-are cum să facă naveta zi de zi, şi-ar cheltui toţi banii pe drum şi nici n-ar mai fi apt pentru controale din cauza oboselii”, afirmă sursa 7EST.

 

Diurnă de 13 lei

O sursă de sporire a veniturilor pentru inspectorii Antifraudă ar putea fi deplasările făcute în interes de serviciu. Însă, şi aici, sumele puse în joc nu par să merite efortul făcut. „Diurna este de 13 lei pe zi, adică mai puţin decât mănâncă un căţel de rasă. Se plăteşte când ai ordin de deplasare şi petreci cel puţin 12 ore în altă localitate. În aceste cazuri sunt asigurate transportul şi cazarea. Problema este că pe structură regională nu ar trebui să se plătească diurna, dar totuşi se face. Sumele nu sunt mari însă, la 13 lei pe zi nu poţi face avere”, explică sursa din sistem.

 

 

Citește și FABULOS: femeia care a murit săracă, dar cu 1 milion de dolari în bancă 

 

 

Cameleon, sistemul naţional de depistare a facturilor fantomă, a dispărut

Toate actele de control erau scanate şi introduse în reţeaua de calculatoare la nivel naţional. Sistemul Gărzii Financiare a fost abandonat în noua Direcţie Antifraudă.

 

Una dintre cele mai grave măsuri luate la înfiinţarea Direcţiei Antifraudă este legată de renunţarea la o parte din infrastructura Gărzii Financiare. „Nu mai funcţionează Cameleonul, şi asta e grav”, spune sursa 7EST. Informaţia este confirmată şi de purtătorul de cuvânt de la Antifraudă. „Sistemul Cameleon era al Gărzii Financiare şi de aceea nu mai funcţionează”, spune Alexandru Cristea.

Sistemul „Cameleon” este un soft de interconectare a tuturor unităţilor Gărzii Financiare. Orice act de control era scanat şi introdus în aplicaţie iar datele puteau fi accesate de absolut oriunde din ţară. „Aşa puteai depista uşor că o firmă din Iaşi prezintă facturi de la o firmă fantomă din Oradea. Acolo erau înregistrate toate controalele, faptele descoperite şi măsurile luate în timpul controalelor”, adaugă sursa 7EST.

 

Antifrauda a ajuns sperietoarea manichiuristelor, marii evazionişti nefiind deranjaţi

Se fac noi angajări

Scandalul epurării comisarilor de la Garda Financiară ar putea reizbucni în aceste zile. În martie sunt programate două concursuri de angajare, la care s-au înscris şi foştii comisari daţi afară în toamnă. La concursul care se desfăşoară chiar în aceste zile participă şi Viorel Gavril, fostul comisar-şef de la Iaşi, care a promovat proba scrisă cu nota 5,75. „A trecut de scris, dar să vedem dacă este acceptat după interviu. Eu cred că situaţia de va repeta, şi vor fi respinşi la interviu mare parte dintre comisarii de la Gardă”, spune sursa 7EST. La sfârşitul lunii vor fi scoase la concurs încă 61 de posturi de inspector antifraudă la Direcţia Regională 1, de la Suceava.

 

Unde se-ascund? Antifrauda, greu de găsit

Noua structură este greu de contactat, iar eventualele sesizări se pot pierde „pe traseu”. Direcţia Regională Antifraudă 1, cea care are în coordonare judeţele din Moldova, are sediul la Suceava dar, în afara a două numere de telefon fix, nu are niciun alt contact pe site-ul ANAF. „Sesizările sau reclamaţiile se pot face la sediul din Bucureşti sau la adresa de mail petitiianaf@mfinante.ro. Ajung la noi, pentru că suntem structură ANAF”, susţine Alexandru Cristea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF).

 

Aproape 900 de angajaţi

Comunicatul guvernamental de la sfârşitul lunii februarie care prezintă realizările DGAF prezintă o serie de date contradictorii. Astfel, sunt prezentaţi 891 de angajaţi, în timp
ce concursurile de angajare au fost promovate de doar aproximativ 840 de persoane. „Nu ştiu exact de unde provine diferenţa, ar putea fi detaşări”, a explicat Alexandru Cristea. Potrivit unor surse din sistem, şi cifrele din bilanţ prezentat drept realizări sunt umflate statistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here