Antibiotice Iaşi propune dividende de 15,74 milioane de lei, circa jumătate din câștigul obținut în 2014

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi propune dividende de 15,74 milioane de lei, adică jumătate din câştigul realizat în 2014, scrie Capital.

Astfel, acţionarii ar urma să încaseze un dividend brut de 0,02345 lei/acţiune, cu 1,86% peste dividendul din 2014, de 0,02302 lei/acţiune, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Nivelul dividendelor va fi discutat într-o AGA programată pentru 30 aprilie.

 

De asemenea, pe agenda şedinţei acţionarilor se află şi aprobarea modificării componenţei Consiliului de Administraţie (CA) al Antibiotice Iași. Cu alte cuvinte, acţionarii ar urma să aprobe revocarea unui membru al CA şi desemnarea în locul acestuia a lui Iavor Ionuţ Sebastian, candidat propus de către Ministerul Sănătăţii.

 

Anul trecut, Antibiotice Iaşi a înregistrat un profit net de 31,14 milioane de lei, în scădere uşoară de la 31,4 milioane de lei în anul anterior. Antibiotice previzionează anul acesta o scădere cu 31,7% a profitului net, la 21,26 milioane de lei, din cauza majorării cheltuielilor cu circa 6%, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli al companiei.

 

De asemenea, veniturile din vânzări sunt estimate la 323 milioane de lei, în creştere cu 1,3% față de 2014. Potrivit comunicatului, anul acesta sunt bugetate cheltuieli pentru investiţii în valoare de 39,78 milioane de lei. Statul controlează, prin Ministerul Sănătăţii, 53,02% din acţiunile Antibiotice Iaşi, iar SIF Oltenia are 12,02% din titluri.

 

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here