Antibiotice a desemnat câștigătorii “Perform a+”, 2019

Vineri, 21 iunie,  programul “Perform a+” destinat tinerilor farmaciști pasionați  de domeniul cercetării farmaceutice, derulat de compania Antibiotice, și-a desemnat performerii la finalul celei de-a IV ediții.

Inițiat în anul 2016 în parteneriat cu UMF „Grigore T. Popa” Iași, proiectul “Perform a+” urmărește să insufle tinerilor farmaciști și studenților la Farmacie pasiunea pentru industria farmaceutică și activitățile pe care le implică dezvoltarea unei cariere în domeniu.

Timp de 10 săptămâni, un grup de 10 studenți farmaciști, doctoranzi și masteranzi la Farmacie,  selectați în prealabil, au urmat sesiuni de instruire teoretică și practică, în compania specialiștilor experimentați ai Antibiotice. Aceștia le-au dezvăluit pe parcursul orelor petrecute în sălile de curs și laborator, ce presupun etapele de cercetare și de fabricație ale unui nou medicament, devoalându-le ingredientul secret al performanței în acest domeniu – pasiunea pentru cunoaștere.

La finalul proiectului, vineri, 21 iunie, fiecare participant a prezentat în fața colegilor și reprezentanților Antibiotice, un proiect științific individual care a avut ca temă formularea unui supliment alimentar. Proiectele de cercetare, susținute cu emoție de fiecare din cei 10 participanți, au înglobat informații valoroase dobândite pe parcursul perioadei de pregătire profesională, privind formularea produselor sub formă de comprimate sau capsule și au pus în evidență cunoaștere, creativitate și pasiunea tinerilor aspiranți la o carieră în domeniul farmaceutic.

Cea de a IV ediție a proiectului Perform a+ a fost o nouă oportunitate pentru tineri  să își completeze cunoștințele dobândite pe băncile școlii cu aspecte practice și să cunoască nemijlocit ce presupun activitățile din industria medicamentelor generice. Pentru Antibiotice însă a fost o altă oportunitate de avea aproape tineri valoroși, cu potențial, ambițioși care ar putea să devină, la momentul oportun, membri în echipele noastre de cercetare sau fabricație a medicamentelor“, a declarat farmacist Maria Codreanu, manager al proiectului.

Cu privire la experiența trăită, Teodora Nebunu, studentă în anul V la Farmacie, cea care a obținut cel mai mare punctaj, devenind performerul numărul I al ediției proiectului din anul 2019, a declarat: “Unul din lucrurile pe care le-am descoperit aici este că trebuie să crezi în ceea ce faci ca și cercetător, în produsul pe care îl dezvolți,  pentru a avea suficientă tenacitate în a duce la bun sfârșit proiectul ales. Mă bucur că am avut această experiență care completează formarea mea ca farmacist și de faptul că e posibil ca în Iași, un viitor specialist, să poată urma un astfel de proiect”.

Parte a platformei de educație profesională pe care Antibiotice o dezvoltă împreună cu parteneri de prestigiu din mediul academic, programul Perform a+ numără peste 50 de participanți în cele 4 ediții derulate, din care 10 au devenit angajați  în departamentele de cercetare, medical și producție ale companiei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here