Antibiotice a dat startul celei de-a VII-a ediții a Școlii de vară a+

Proiect de tradiție al companiei Antibiotice, „Școala de vară a+” și-a deschis porțile, joi, 14 iulie 2016, pentru a VII-a ediție. Timp de patru săptămâni, sunt susținute cursuri gratuite pentru studenți din ultimul an, masteranzi şi absolvenți ai facultăților de Farmacie, Chimie, Biologie şi Inginerie Chimică.

 

Cei 30 de studenți si absolvenți care au îndeplinit condițiile necesare pentru a se înscrie la „Școala de vară a+” vor învăța, de la specialiști din cadrul companiei, informații practice despre activități de dezvoltare farmaceutică, asigurarea calității, regulatory affairs, producție, cercetare clinică şi bioechivalență, farmacovigilență. După încheierea cursurilor, participanții susțin o probă de evaluare a cunoștințelor ce constituie preselecție pentru concursurile viitoare, în scopul angajării pe posturi disponibile din cadrul societății.

 

„În cele șapte ediții ale „Școlii de vară a+” au fost susținute cursuri gratuite pentru 350 de cursanți, din rândul cărora 25 au devenit ulterior angajații companiei, în special în cadrul structurilor de cercetare și calitate”, a declarat Mihaela Ceucă, șef birou Resurse Umane Antibiotice.

 

„Școala de vară a+” reprezintă un program educațional complex şi consistent inițiat de compania Antibiotice în vara anului 2010, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”, Universitatea Al. Ioan Cuza şi Universitatea Gh. Asachi. Pe lângă componenta externă, “Școala de vară a+” vizează și programe de instruire și perfecționare continua a angajaților. Aproximativ 500 salariați în fiecare an urmează treninguri multidisciplinare și module de dezvoltare a competențelor profesionale în arii precum: brand management, comunicare, leadership, inovare și creativitate, managementul riscului, comportament organizațional, precum şi workshop-uri privind dezvoltarea abilităților manageriale. Utilitatea temelor abordate, este realizată prin alinierea modulelor de formare la prioritățile strategice de dezvoltare ale companiei pentru anii următori. În acest an, cursurile adresate angajaților se desfășoară în perioada iunie-iulie si septembrie.

                            

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here