ANRP trebuie să-i plătească nepotului lui Gigi Becali o despăgubire supraevaluată

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) este obligată să plătească o despăgubire supraevaluată către Vasile Geambazi, un nepot al lui George Becali, pentru un teren de 28,5 hectare din localitatea Voluntari.

Evaluarea terenului pentru care a fost acordată despăgubirea de aproape 300 de milioane de lei a fost efectuată de Emil Nuțiu, trimis în judecată de DNA în dosarul Bica 1 pentru complicitate la abuz în serviciu în legătură cu o despăgubire supraevaluată acordată de ANRP, informează agerpres.ro.

În urma verificărilor Corpului de Control al premierului a rezultat că o persoană îndreptățită a solicitat, în anul 2005, reconstituirea dreptului de proprietate pentru un teren în suprafață de 28,5 ha situat în localitatea Voluntari. Ulterior, Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 21,75 ha de către Comisia orășenească Voluntari.

Drepturile asupra terenului respectiv au fost cesionate de moștenitorul persoanei îndreptățite, în anul 2006, către George Becali, pentru suma de un milion de euro. La rândul său, Becali a cesionat drepturile la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent bănesc, către o societate reprezentată de Vasile Geambazi, pentru suma de 2.175.000 de euro, iar apoi a cedat drepturile „asupra terenului în suprafață de 28,5 ha” către persoana fizică Vasile Geambazi, pentru suma de 100.000 de euro.

În anul 2010, Geambazi a declarat că este de acord să primească despăgubiri bănești conforme cu valoarea vechiului amplasament, așa cum reiese dintr-un raport de expertiză extrajudiciară întocmit în 2006, respectiv suma de 19.950.000 de euro. Ulterior, același Geambazi l-a împuternicit pe George Becali, prin procură, să-l reprezinte „cu depline puteri” în relația cu ANRP.

În iunie 2011, evaluatorul Emil Nuțiu a întocmit pentru ANRP un raport prin care terenul în suprafață totală de 21,75 de hectare a fost evaluat la suma totală de 297.630.000 de lei (1.368 lei/mp), respectiv 71.339.884 de euro (328 euro/mp). Asta deși, potrivit unui ghid publicat de Camera Notarilor Publici București, valoarea orientativă a terenurilor amplasate în zona centrală a orașului Voluntari era, la acea vreme, de doar 108 euro/mp.

„Prin stabilirea unei valori de piață de 328 euro/mp, (…) Nuțiu Emil, a supraevaluat terenul în suprafață de 217.500 mp cu suma totală de 47.849.884 euro față de cea care ar fi rezultat dacă ar fi fost luată în considere valoarea din ghidul cuprinzând prețurile orientative ale proprietăților imobiliare din județul Ilfov. Față de evaluarea terenului efectuată la data de 24.08.2006, în cuantum de 19.950.000 euro, evaluatorul Nuțiu Emil a supraevaluat terenul în suprafață de 21,75 ha cu suma de 51.389.884 euro. De asemenea, față de o evaluare a terenului efectuată în luna iulie 2009, la solicitarea cesionarului Becali George (…), prin care valoarea terenului a fost estimată la suma de 45.600.000 euro, evaluatorul Nuțiu Emil a supraevaluat terenul în suprafață de 21,75 ha cu suma de 25.739.884 euro”, se arată în comunicatul Corpului de Control al premierului.

Conform aceleiași surse, evaluarea terenului de către evaluatorul Nuțiu s-a făcut pe baza unor oferte de vânzare a unor terenuri pe care le-a considerat „comparabile”, din care una pentru un teren al lui Becali, și nu printr-o documentare temeinică. Astfel, el nu a solicitat date cu privire la tranzacții concrete cu terenuri similare celui evaluat de la bănci, notari publici sau birouri de carte funciară, pentru a obține informații cu privire la prețul real al pieței imobiliare.

 

 

(Sursa: b365.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here