Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat conflictul de interese de natură administrativă sau starea de incompatibilitate, în cazul a 10 aleși locali, printre care unul și din comuna ieșeană Mircești.
În acest caz este vorba de Cristian Antoane, fost consilier local USR și un apropiat al primarului din comuna Mircești.
”În perioada exercitării mandatului de consilier local (26 octombrie 2020 – 26 martie 2021), deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat în data de 25 ianuarie 2021 la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. privind înființarea unui post contractual în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Mircești, post care a fost ulterior scos la concurs și ocupat de persoana evaluată. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, coroborate cu prevederile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003”, au arătat inspectorii ANI.
Bărbatul a fost condamnat Judecătoria Pașcani pentru că a condus un autoturism sub influența alcoolului. A fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare, pedeapsă cu amânare pe o perioadă de trei ani, perioadă în care va fi sub supraveghere.
Coordonatorul parcului auto din Primăria Mircești s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins prins sub influența băuturilor alcoolice. Testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul va presta și 60 de zile de muncă în folosul comunității.
”HOTĂRĂŞTE: În baza dispoziţiilor art. 336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 375 C.pr.pen. si art. 396 alin.1, 2 si 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Antoane Cristian, la pedeapsa de 2 (doi) ani si 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 67 alin.1 C.pen. raportat la art. 68 alin.1 lit. b C.pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală a inchisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b ?i i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 2 (doi) ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b ?i i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, se arată în decizia instanței.