Figură reţinută, care inspiră putere decizională şi siguranţă de sine, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, are o poveste de viaţă desprinsă parcă din volumele lui Nicolo Machiavelli despre ascensiunea politică.
Desigur, pe scena dură a politicii, Merkel a dovedit calităţile necesare pentru a fi un lider de succes şi un important pilon al stabilităţii europene, chiar şi în aceste vremuri tulburi pentru „visul lui Schuman“.
Născută în Germania de Vest, în oraşul Hamburg, Angela Merkel s-a mutat împreună cu familia sa în Est, în 1954, când avea numai câteva săptămâni. Tatăl său, un pastor luteran foarte riguros, a fost o figură influentă în viaţa viitorului cancelar. Deşi Angela Merkel nu a vorbit niciodată despre credinţele sale religioase, statutul tatălui său a fost un important reper moral în modelarea personalităţii sale.
Copilăria sa a fost profund marcată de restricţiile regimului comunist, Merkel, ca şi alţi copii asemeni ei, fiind nevoită să înveţe discreţia şi să îşi ascundă opiniile, de teama poliţiei secrete, renumitul STASI.
Un vechi prieten de şcoală a lui Merkel a declarat pentru BBC că acea perioadă semăna cu un fel de „paralizie, sperând că iarna va trece şi florile vor răsări cândva“. Pentru generaţia cancelarului, „primăvara“ a venit după căderea Zidului Berlinului şi ulterioara reunificare a ţării, sub conducerea lui Helmut Kohl, viitorul mentor al Angelei Merkel.
Angela Merkel a intrat în politică la 35 de ani, într-o perioadă în care oamenii simţeau nevoia să îşi exprime opiniile despre direcţia în care ţara lor merge, iar mulţi au decis să înfrunte destinul şi să ia decizii politice pentru prima oară în viaţă.
Potrivit declaraţiilor colegilor politicieni, Merkel era destul de diferă faţă de restul oamenilor politici din Germania anilor 90. Avea un doctorat în chimie şi nici nu părea să îi pese foarte mult de felul în care arăta.
„Arăta ca o cercetătoare tipică din RDG, purta o fusta largă, sandale masculine şi avea o tunsoare scurtă“, spunea Lothar de Maiziere, ultimul premier al Germaniei de Est.
Ceea ce i-a suprins pe cei mai mulţi a fost decizia tinerei chimiste crescută în Germania comunistă de a se alătura unei formaţiuni dominate de bărbaţi şi foarte conservatoare: Creştin Democraţii din fosta Germanie de Vest. La sfârşitul anului 1990, ea a devenit membru în Bundestag din partea CDU, cel mai mare partid din RFG, şi astfel a început ascensiunea ei către top.
Cancelarul de atunci al Germaniei, Helmut Kohl, liderul CDU, căuta o prezenţă feminină, tăcută din Germania de Est, pentru cabinetul său ministerial de după reunificare (Kohl fusese de două ori cancelar al RFG, rămânând în funcţie încă opt ani după reunificare). Ultimul premier al RDG, De Maiziere, i-a recomandat-o pe Merkel. Iar aceasta a devenit ministră pentru Probleme de Familie şi Femei, iar ulterior a devenit ministra Mediului.
În 1999, fata liniştită din RDG i-a şocat pe toţi. Se pare că fostul cancelar, Helmut Kohl, care o numea „mica fetiţă“, aduna donaţii într-un cont secret, din care îşi servea ocazional prietenii.
Singura care l-a înfruntat public pe Kohl a fost nimeni alta, decât fosta lui protejată, Angela Merkel. Aceasta i-a cerut public să demisioneze, într-un act controversat, denumit de analişti „patricid politic“, acţiune care i-a accelerat inevitabil cariera în ierarhia scenei politice de la Berlin.
Angela Merkel a devenit în 2000 liderul Uniunii Creştin Democrate şi a fost aleasă, cinci ani mai târziu, cancelar al Germaniei, devenind prima femeie care a ocupat această funcţie, în istoria ţării.
Precaută şi înclinată spre consens, Merkel seamănă din multe puncte de vedere cu figura emblemetică a politicii britanice, regretata Margaret Thatcher: o doamnă de fier într-o lume încă dominată de prezenţa masculină la nivelul cel mai înalt.
Criticată de mulţi, Merkel nu va rămâne în istorie doar prin faptul că a devenit primul cancelar al Germaniei de sex feminin, pentru care nemţii au fost nevoiţi să introducă o nouă formă de substantiv în limbă.
„Die Kanzlerin“ este un lider puternic, perseverent, care a valorificat şansele pe care soarta i le-a oferit…chiar dacă îndepărtarea mentorului poate părea, pentru unii, un act de trădare. Jocul nemilos al politicii nu lasă însă loc de ezitări.
(Sursa: adevarul.ro)
