După eşecul produs de Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE), cea mai mare fisură produsă nu a fost între economiile britanică şi europeană, nu între pieţele de acţiuni britanică şi europeană, ci între cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: Juncker este pe cale să fie scos din peisaj deoarece, aşa cum a raportat ziarul The Telegraph, citând un interviu al Sunday Times cu un ministru german, Merkel a decis în cele din urmă să-l înlăture pe preşedintele Comisiei Europene anul viitor.
Această mişcare n-ar trebui să fie o surpriză pentru cei care au urmărit haosul creat de Brexit. Într-un articol publicat săptămâna trecută, website-ul Zero Hedge a menţionat că frustrarea cancelarului german în privinţa lui Juncker a apărut după ce Europa a trecut printr-o nouă dilemă: dacă UE ar trebui să folosească negocierile privind Brexitul ca un mecanism de declanşare a unei integrări europene mai profunde, sau dacă ar trebui să adopte o abordare mai pragmatică faţă de Marea Britanie, în timp ce aceasta se îndreaptă spre ieşire.
„Presiunea asupra sa [a lui Juncker] de a demisiona se va mări şi cancelarul Merkel va rezolva în cele din urmă această chestiune anul următor”, a declarat, cu condiţia anonimatului, un ministru german ziarului Sunday Times, adăugând că Berlinul este furios pe faptul că Juncker s-a “bucurat” de rezultatul referendumului britanic.
Mai mult, apelurile constante şi arogante ale lui Juncker pentru “o Europă mai mare” a forţat unii membri ai UE – inclusiv Polonia, Ungaria şi Republica Cehă – să considere că o parte din vina pentru Brexit ar purta-o preşedintele Comisiei.
Chiar înainte să fie numit preşedinte al Comisiei Europene – împotriva opiniei premierului britanic David Cameron – au existat temeri că Juncker consumă foarte mult alcool, aspect ce a fost respins de oficialii săi, fiind considerată o campanie de defăimare. Totuşi, acest lucru a fost până la urmă dovedit: la acea vreme, The Telegraph şi alte câteva ziare au raportat că unii oficiali sunt îngrijoraţi de faptul că Juncker „consumă coniac în loc de micul dejun” şi că în timpul negocierilor de durată se înviorează cu doze copioase de vin roşu şi coniac.
Unii s-au săturat de Juncker şi, de la votul pentru Brexit din 23 iunie, miniştrii de externe ceh şi polonez i-au cerut public lui Juncker demisia – o mişcare pe care un oficial de top al UE a respins-o recent. Totuşi, zarva făcută de Berlin reprezintă acum o ameninţare mai serioasă pentru mandatul lui Juncker. Diviziunea oferă de asemenea o rază de speranţă pentru negociatorii britanici care se pregătesc pentru discuţii dure legate de despărţirea Marii Britanii de UE şi încearcă cu disperare să evite o repetare eşuată a negocierilor din luna februarie care – indiferent cât de controlate au fost de către Juncker şi Comisie – l-au lăsat pe premierul britanic demisionar Cameron fără un avantaj suficient pentru a evita Brexitul.
„Toată lumea este hotărâtă ca aceste negocieri să fie gestionate în Consiliul European – adică între cei 27 de şefi de guverne – şi nu de către Comisia Europeană, eurocraţi şi ‘teologii’ UE din Bruxelles”, a declarat o sursă britanică ziarului The Telegraph.
Un semnal că bătălia a fost parţial câştigată, este faptul că Merkel s-a întâlnit cu liderii francez şi italian în Berlin săptămâna trecută, excluzându-l pe Juncker de la discuţii. Strategii britanici, conform The Telegraph, speră să creeze un cadru de negociere mult mai amplu care să includă rolul Marii Britanii în menţinerea importanţei geopolitice a Europei prin legăturile sale puternice cu NATO şi care să ofere ţării mai mult decât un avantaj limitat în ceea ce priveşte comerţul.
Nemulţumirea lui Merkel reflectă o schismă tot mai mare în Europa între cei precum Juncker şi liderii francez şi belgian, care doresc să vadă o “Europă mai mare” după Brexit, şi cei precum Merkel şi puternicul său ministru de Finanţe, Wolgang Schäuble, care consideră că proiectul respectiv ar fi o „nebunie”. Înaintea votului pentru Brexit, oficiali ai Comisiei Europene s-au bucurat în privat de oportunitatea pe care ar prezenta-o ieşirea Marii Britanii din UE pentru a se finaliza proiectul „european”.
După votul pentru Brexit, miniştrii francezi au fost mai puţin concilianţi cu Marea Britanie comparativ cu miniştrii germani, sperând în mod deschis că proiectele financiare din Marea Britanie vor fi mutate în Paris. Dacă este aşa, atunci Franţa va fi dezamăgită. Până la urmă, puţine companii sunt atât de nechibzuite încât să renunţe la stabilitatea Londrei pentru purgatoriul socialist al Parisului.
(Sursa: Epoch Times România)
