Angajaţii spitalului din Bârlad vor fi verificaţi periodic cu etilotestul. "Este o măsură benefică", spune directorul instituţiei

Angajaţii de la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad vor fi verificaţi cu etilotestul la serviciu. Aceasta este una dintre primele măsuri luate de noul manager al unităţii, care vrea să aibă control asupra activităţii angajaţilor.

 

De luna viitoare, conducerea spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad va achiziţiona două aparate pentru verificarea alcoolemiei. Dacă unii angajaţi au un comportament suspect sau emană halenă alcoolică vor fi obligaţi să sufle în etilotest, în faţa paznicilor unităţii care vor completa un proces verbal. Dacă rezultatul nu este zero, angajatul primeşte o sancţiune, iar dacă alcoolemia este mare, riscă desfacerea contractului de muncă.

 

„Măsura nu este luată cu scopul de a elimina angajaţii din spital, este o măsură benefică, este o măsură prin care urmăresc să îi responsabilizez şi să ţin sub control acest număr relativ mare de angajaţi,” a spus Ştefan Constantinciu, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă din Bârlad. 

 

Unitatea medicală are peste 1.000 de angajaţi şi această măsură are scopul de a impune un regim de lucru corect, spune conducerea spitalului. Pe angajaţi nu pare să-i deranjeze ordinul dat de noul manager. La Spitalul Elena Beldiman din Bârlad sunt internaţi anual peste 35.000 de pacienţi. 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here