Anchetă Sky News: „Traficanții de arme din România vând arme tuturor celor care doresc, inclusiv teroriștilor”

Traficanţi de arme din România le vând arme obţinute din Ucraina tuturor celor care doresc, inclusiv teroriştilor, arată o anchetă realizată de Sky News. În urma dufuzării materialului, DIICOT verifică informaţiile prezentate în reportajul Sky News.

 

După luni de negocieri cu o bandă din România, echipa Sky News a fost trimisă într-o zonă izolată a ţării, pentru a se întâlni cu reprezentanţi ai traficanţilor, care să arate ce pot oferi.

 

„Nu există nici un subterfugiu. Ştiau că suntem o organizaţie de presă care vrea să ilustreze că obţinerea unei arme este relativ uşoară şi credeau că le vom cumpăra (…). Ideea este că nu le pasă cine suntem, atât timp cât eram dispuşi să plătim. Pe parcursul întâlnirii, au spus clar că vor vinde oricui: spărgător de bănci, criminal în masă sau terorist, nu făcea nicio distincţie”, scrie Sky News.

 

 

Din munţii din Balcani până în zonele enorme împădurite din estul Europei, bande de traficanţi au acces la milioane de arme ascunse în perioada comunistă sau disponibile în zonele învecinate regiunilor de conflict, precum Ucraina, scrie News.ro.

 

Jurnaliştii s-au întâlnit cu traficanţii pe o şosea, după care i-au urmat într-o pădure unde nu era semnal de la telefon, înainte de a opri pe o pajişte.

 

Doi bărbaţi le-au cerut apoi jurnaliştilor să coboare, i-au percheziţionat, le-au verificat echipamentele şi le-au încuiat telefoanele mobile în maşină, luându-le cheia.

 

Au deschis apoi portbagajul lor, arătându-le ce tipuri de arme au de vânzare. Membrii bandei le-au dat apoi asigurări reporterilor că pot oferi mii de astfel de arme, dar şi muniţie pentru ele. „Le aducem din Ucraina cu muniţie, oricâtă vreţi”, a spus unul dintre ei.

 

Traficanţii au spus că armele sunt aduse mai întâi în România, de unde o altă bandă le preia şi le trimite în vestul Europei şi în Orientul Mijlociu. Destinaţia principală este, însă, Occidentul.

 

Printre armele disponibile se aflau o puşcă cu lunetă, în valoare de 3.000 de euro, o puşcă de armă austriacă Steyr, puşti semiautomate, puşti de vânătoare şi pistoale.

 

La loc de cinste stătea un AK-47, care costa 1.700 de euro, cea mai bine vândută în Europa, în special în ultimii doi ani, au explicat traficanţii.

 

Bărbaţii au spus că se ocupă numai de arme de foc, dar au legături strânse cu o altă bandă care se ocupe de armament greu. Grenade, grenade propulsate de rachete şi mine.

 

Când au aflat, însă, că jurnaliştii nu vor cumpăra, traficanţii au decis să plece. Au cerut echipei Sky News să mai aştepte 20 de minute înainte de a pleca, la rândul său. „Dacă mai veniţi, trebuie să cumpăraţi”, a spus unul dintre traficanţi la plecare.

 

La Londra, jurnaliştii Sky News au arătat filmările lor la o întâlnire cu ofiţeri ai Agenţiei Naţională împotriva Crimelor (NCA). Aceştia au confirmat că tipurile de arme, zona unde a avut loc întâlnirea cu traficanţii şi preţurile discutate corespund informaţiilor lor.

 

„Armele sunt obţinute adesea în apropiere de zone de conflict, precum Ucraina, acolo unde a avut loc întâlnirea voastră. Trebuie să subliniez că Marea Britanie este, de departe, cel mai sigur loc din Europa când vine vorba de atacuri cu astfel de arme. Dar trebuie să fim vigilenţi, trebuie să facem mai mult”, a declarat directorul serviciului de combatere a crimei organizate din cadrul NCA, Ian Cruxton.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here