Ancheta accidentului aviatic de la Scânteia a fost finalizată. Concluzia procurorilor: vina aparține pilotului

Procurorii ieşeni au finalizat ancheta în cazul accidentului aviatic din vara anului 2013, din judeţul Iaşi, atunci când doi tineri şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui motodeltaplan. Anchetatorii au concluzionat că este vorba de o eroare de pilotaj.

 

 

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, înainte ca motodeltaplanul să se prăbuşească pilotul, Cristian Costel Botezatu, de 33 de ani, ar fi înclinat vehiculul de zbor într-un unghi de trei ori mai mare decât suportau caracteristicile sale tehnice.

 

Anchetatorii au făcut cercetări pentru infracţiunea de ucidere din culpă însă au clasat cauza deoarece pilotul a decedat şi el în urma impactului.

 

 

Citește și ULTIMELE 30 DE SECUNDE DIN PICAJUL DELTAPLANULUI prăbuşit la Scânteia. Cum au încercat cei doi piloţi să se salveze

 

 

Potrivit soluţiei de clasare, motivul producerii accidentului a fost reprezentat de „încercarea pilotului de a efectua o evoluţie spectaculoasă în faza de aterizare, fie datorită stilului personal de zbor, fie pentru a impresiona pasagerul”, după cum se arată în documentul procurorilor.

 

Expertiza Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), ataşată la dosar, arată că pilotul motodeltaplanului ar fi “introdus aeronava într-o evoluţie limită”, depăşindu-se astfel posibilităţile vehiculului.

 

„Se observă că indiferent de cauza care a dus la intrarea în picaj a aeronavei, ajungerea în acest punct se datorează pilotului”, au concluzionat specialiştii. Aceştia au mai descoperit că Cristian Costel Botezatu (foto sus) avea licenţă de zbor însă nu avea dreptul de a zbura împreună cu un civil. De asemenea, se mai arată în soluţia de clasare a procurorilor, certificatul medical al pilotului era expirat.

 

Pasagerul care a decedat în acelaşi accident, Andrei Mihăilă, de 33 de ani, era fiul unui preot din comuna Scânteia, localitate pe raza căreia a avut loc accidentul, şi bun prieten cu pilotul. La rândul său, acesta din urmă avea doi copii minori.

 

Accidentul în care au fost implicaţi cei doi a avut loc pe 16 iunie 2013, la ora 20.15, prăbuşirea avionului fiind observată de mai mulţi martori.

 

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here