Anca Preda a dat lovitura cu politica: e în TOP 10 Baroul Iași

A intrat în spaţiul public pe uşa din dos, dar s-a lepădat de omul-partid şi a devenit stăpână pe destin şi bani. În 2012 era o anonimă desăvârşită, atât în mediul politic, cât şi în Barou. Patru ani mai târziu, Anca Preda este printre cei mai bine plătiţi avocaţi, candidează pentru funcţia de primar şi are o emisiune săptămânală la TV. Preda neagă interferenţele dintre cele două şi spune că traseul său profesional se datorează exclusiv evoluţiei proprii şi nu notorietăţii aduse de politică.

 

Anca Preda, candidat independent la Primăria municipiului Iaşi, şi-a mărit veniturile din avocatură după ce a intrat în politică. Aflată pe o pantă ascendentă în carieră, apărătorul se poate număra în curând printre avocaţii ieşeni care au obţinut cele mai mari venituri.

 

2013, anul de cotitură

Notorietatea obţinută în calitate de consilier local pare să o fi ajutat pe Anca Preda şi în cariera de avocat. Apărătorul şi-a mărit veniturile considerabil în cei aproape patru ani de mandat. Astfel, potrivit declaraţiei de avere din 2012, Anca Preda, pe atunci avocat colaborator la cabinet individual de avocat Adrian Goşler, obţinuse în anul fiscal anterior 32.000 de lei din avocatură. Pentru anul următor ea a declarat venituri din această profesie de 40.790 lei, iar pentru 2013 suma ajunsese la  101.096 de lei brut. Între timp, Preda şi-a deschis propriul cabinet.

 

Anca Preda, oferind o consultaţie gratuită presei, dar oricum cu efect pozitiv în portofel

Apartament în Dublin

Veniturile apărătorului au crescut şi în anul fiscal 2014. Astfel, în declaraţia de avere completată în iunie 2015, Anca Preda menţionează că din activităţi independente a obţinut 120.362 de lei, la care se adaugă alţi 10.920 de lei din indemnizaţia de consilier local.

De asemenea, membra Baroului ieşean mai deţine împreună cu Cristian Lupu un apartament de 46 de metri pătraţi în Dublin (Irlanda). Preda are şi un autoturism Citroen din 2007, dar şi un credit la Ulster Bank de 250.000 de euro, scandent în 2042.

Potrivit unor surse, surpriza ar veni în anul fiscal 2015, când consilierul local ar fi obţinând din avocatură peste 300.000 de lei.

 

La televizor săptămânal

Anca Preda susţine că însă că anul 2015 veniturile sale au ajuns la aproximativ 155.000 de lei brut. „Nu consider că notorietatea adusă de politică a dus la o creştere a veniturilor din avocatură, ci faptul că am evoluat profesional. Eu am intrat în avocatură în anul 2010, iar încetul cu încetul am evoluat. Nu am niciun client din politică, nu intru nici în penal, lucrez doar cu societăţi. Notorietatea e firească, dar eu pun creşterea veniturilor pe seama faptului că am evoluat profesional”, a declarat Anca Preda pentru 7EST.

Se poate spune că alt „motor” al notorietăţii sale este şi o emisiune de la postul de televiziune Tele’M unde oferă consultanţă prin telefon celor cu diferite probleme. Intitulată „Vocea ieşeanului”, producţia o are ca invitată pe Anca Preda în fiecare săptămână. 

 

Decanul este un diplomat

Potrivit decanului Baroului Iaşi, Marius Striblea notorietatea unui avocat reprezintă un atu, dar acest lucru nu este suficient. „După cum am afirmat întotdeauna, notorietatea avocatului este un atu în plus pentru acesta. Totuşi, sunt de părere că doar notorietatea nu e suficientă. La avocatul de succes, ea vine să completeze fundamentul valoric sine qua non care, în opinia mea, este compus, în esenţă, din trei elemente ireductibile: pregătire profesională solidă, cultura generală vastă şi curaj. După părerea mea, în ultimii ani, colega noastră, domnişoara avocat Anca Preda, a devenit tot mai cunoscută şi, în prezenţa calităţilor mai sus enumerate, evoluţia profesională a domniei sale este una meritorie”, a declarat Marius Striblea, decanul Baroului Iaşi.

 

Taxele plătite de avocaţi

Potrivit lui Striblea, lunar, orice avocat din Baroul Iaşi achită taxe şi contribuţii profesionale, şi anume 45 lei către Barou (stagiarii – 22,5 lei), 12 lei către Uniunea Naţională a Barourilor din România (stagiarii – 8 lei) şi 5 lei (taxa de solidaritate).

„În ceea ce priveşte contribuţiile la Casa de Asigurari a Avocaţilor din România, avocatul achită următoarele sume, în funcţie de încasările lunare: 250 lei pentru încasări între 0 şi 2.273 lei, 11% din încasările între 2.274 şi 12.145 de lei sau 1.336 lei dacă încasările depăşesc 12.145 lei. Aceste contribuţii la Casa de Asigurări sunt calculate pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere făcută de membrul baroului. Fireşte, periodic, Casa verifică similitudinea dintre actele contabile ale avocatului şi declaraţiile acestuia”, a precizat decanul Striblea.

Din cei 784 de avocaţi activi din Baroul Iaşi, doar aproximativ 20 au declarat că încasările lor depăşesc 12.145 de lei lunar. De asemenea, avocaţii declară anual la ANAF cu exactitate sumele încasate, fiind obligaţi să plătească impozit.

 

 Vlasov a dat roba pe zeghe, fiind acuzat în mai multe procese

Vlasov a fost numărul 1

Aproape 700 de avocaţi ieşeni au obţinut, în 2013, venituri totale brute de peste 32 de milioane de lei, potrivit Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, la o solicitare a „Ziarului de Iaşi”. Din acestea se scad cheltuielle deductibile, iar apoi se aplică un impozit de 16 % şi contribuţiile la sănătate. Potrivit informaţiilor obţinute la acel moment de sursa citată, pe primele trei locuri în topul veniturilor din 2013 s-au situat Mihail Vlasov cu 780.000 de lei, Marius Striblea cu peste 600.000 de lei şi Liviu Bran cu 570.000 de lei.

 

Citeşte şi Dobre Jr., executat silit pentru 1 milion de euro. Încă un cunoscut om de afaceri din Iaşi se îndreaptă cu paşi repezi spre dezastru

 

Ascensiunea Ancăi Preda

Anca Preda este membru în Baroul Iaşi din 15 decembrie 2010, iar în 2012 a fost  aleasă consilier local pe listele PPDD. În septembrie 2014, ea a anunţat că demisionează din partid şi că va activa ca independent, cochetând însă cu PNL. Este unul dintre cele mai vocale prezenţe din Consiliul Local şi din media locală. Pe 8 martie 2016, consilierul local şi-a anunţat candidatura pentru mandatul de primar al Iaşiului.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here