ANALIZĂ. Ce şanse are proiectul politic al lui Dacian Cioloş şi de ce factori depinde reuşita lui

Fostul premier a anunţat din a doua zi de când a plecat de la Palatul Victoria că vrea să fie mai activ în spaţiul public şi să se implice în politică. Însă, această implicare ar urma să aibă loc prin intermediul unei organizaţii non-guvernamentale care să promoveze platforma România 100, nu a unui partid politic.

„Adevărul“ a vorbit cu mai mulţi analişti politici despre demersul lui Cioloş, pentru a afla dacă fostul premier va putea fi unul dintre liderii dreptei sau va fi uitat în următoarea perioadă. Radu Magdin, analist politic şi vicepreşedinte al think tank-ului Strategikon, a declarat că proiectul Cioloş ar avea şanse dacă acesta ar fi mai ofensiv din punct de vedere politic. Pe scurt, să arate că e lider, că vrea să conducă.  „Da (n-r. proiectul ar putea avea şanse de reuşită), cu condiţia ca premierul să nu mai joace cartea neutralităţii, ci pe cea a implicării. Politica înseamnă pasiune, nu sfială. Decenţa excesiva nu aduce succesul politic. Oamenii vor să vadă ca tu vrei să îi conduci. Aşadar, cu o schimbare de comportament, Cioloş are un culoar pe care poate sprinta politic“, arată analistul politic.

Pe de altă parte, sociologul Alfred Bulai e pesimist în ceea ce priveşte şansele lui Cioloş, din postura de lider al unui ONG. „Nu cred că Dacian Cioloş are şanse să atragă oameni prin acest ONG. El nu a reuşit să atragă când era prim-ministru şi avea resurse. Uitaţi-vă la liberali. Se dezic de el cu totul. Cioloş trebuie să facă politică prin intrarea în partid. Asta e una din dramele României: ONG-iştii care vor să facă politică. Păi, ori monitorizează politicul, ori fac politică“, a declarat pentru Adevărul Alfred Bulai.  

Totodată, sociologul a menţionat că asemenea proiecte anunţă sfârşitul carierei politice, dovadă fiind exemplele din trecut. „Asemenea proiecte duc la sfârşitul politic al unei persoane publice. A încercat Emil Constantinescu, a încercat şi Mircea Geoană, a încercat Petre Roman. Aceste formule nu funcţionează“, a subliniat Bulai, care precizează că dacă vrea întra-adevăr să facă politică, Dacian Cioloş trebuie să ia calea vieţii de partid, unde să înveţe mecanismele unui asemenea organism.

Coagularea dreptei, puţin probabilă în 2017

Pe de altă parte, în contextul în care PSD şi ALDE formează o majoritate puternică în Parlament, trei partide politice, PNL, PMP şi USR, îşi dispută poziţia de lider al opoziţiei. Însă, ar avea succes o coagulare a dreptei. „Este prematură, chiar puţin probabilă, o coagulare a dreptei şi formarea unei opoziţii puternice. Liberalii mai bine se preocupă de grădina lor. Şi aşa au mari probleme. USR încă nu ştie ce e politica şic e vor să facă. Au drama partidelor colectoare care după câţiva ani au dispărut, cum a fost ApR, PNG sau PP-DD. Iar Băsescu, trebuie să mai crească oameni pe lângă el. El nu mai poate coagula nimic. Într-adevăr, e un politician versat, ştie să manipuleze şi vrea să-şi crească partidul“, explică sociologul Alfred Bulai

Radu Magdin e de aceeaşi părere: Băsescu nu mai poate liderul celor din opoziţie. „Nimeni nu îl poate învinge pe Băsescu ca strategie politică şi rapiditate a reacţiilor. Însă, timpul şi uzura la putere îşi spune cuvântul. Va influenţa agenda publică dar nu va putea redeveni liderul de altă dată ca şi scor“, afirmă vicepreşedintele think tank-ului Strategikon.

Pe de altă parte, acesta vede ca posibilitate de revigorare a PNL, doar o revenire a lui Crin Antonescu sau apariţie unui lider de acelaşi calibru, care să-i unifice, cu adevărat, pe liberali. „PNL poate creşte accelerat cu Crin Antonescu, un bun orator. Sau cu un candidat surpriză care să unifice taberele din vechiul PNL şi din vechiul PDL“, completează Magdin.

Speranţa Iohannis

Totuşi, specialiştii consideră că prima şansă în asumarea rolului de lider al opoziţiei nu revine unui partid, ci preşedintelui Iohannis. „Singurul care poate să facă opoziţie e Klaus Iohannis. Însă, aceasta e în plan personal, pentru că vrea al doilea mandat. Rămâne de văzut şi cum va mai controla Iohannis PNL“, afirmă Bulai. Magdin nuanţează: „Având pârghii de putere şi, implicit de acţiune, iniţiativă sau blocaj, cele mai mari şanse ca lider al opoziţiei le are Klaus Iohannis

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here